marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Doi sfinți români, Iosif și Chiriac de la Bisericani, pomeniți de PS Nichifor Botoșăneanul

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
02/10/2025
in Religie, Reportaj
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În prima zi a lunii octombrie, când Biserica noastră face pomenirea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului și îi cinstește pe Sfinții Iosif și Chiriac de la Bisericani, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Bisericani, unde a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului așezământului monahal, scrie doxologia.ro.

Numeroși credincioși nemțeni au poposit în prima zi a lui Brumărel la Mănăstirea Bisericani din județul Neamț pentru a se închina la moaștele Sfinților Iosif și Chiriac, ocrotitorii așezământului monahal, și pentru a se ruga la Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul hramului. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor format din stareți, ieromonahi și preoți din zona municipiului Piatra Neamț, dar și din diferite colțuri ale țării.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

În predica sa, Părintele Episcop-vicar a evidențiat câteva trăsături pe care le-au avut cei doi sihaștri, făcând referire totodată la întâlnirea pe care a avut-o Sfântul Ierarh Dosoftei cu Sfântul Chiriac:

Iosif și Chiriac de la Bisericani sunt sfinți care au petrecut în sihăstrie, care au petrecut departe de lume, cu simplitate dar adâncime lăuntrică. Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei, pe care cronicarul Ion Neculce îl vedea blând și smerit ca un miel, avea să mărturisească el însuși sfințenia multor români: pomenește de Rafail și Agapie de la Agapia Veche, pomenește de Daniel de la Voroneț, și în mod deosebit, de Chiriac de la Bisericani, despre care Sfântul Dosoftei spune că „a trăit 60 de ani gol și ticăloșit în munte”, înalt la viețuire, și ale cărui moaște, spune Sfântul Dosoftei, el însuși le-a sărutat.

Călcăm așadar pe un pământ care a fost sfințit de oameni puternici în credință și nădejde, de oameni care au trecut, la vremea aceea, de puțini știuți dar de mulți oameni căutați care revăzuseră înalta viețuire, de oameni care rămân ca o mărturie că Dumnezeu lucrează în zilele noastre, iar Dumnezeu, într-adevăr, pune o putere în locul în care omul sfânt se nevoiește, pentru că această putere rămâne dincolo de moartea omului.

În această zi de sărbătoare, zi de ocrotire a Mănăstirii Bisericani, care îi are aproape pe Sfinții Iosif și Chiriac, care are ca apropiată sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, prin minunea icoanei de la Bisericani, în această zi de sărbătoare ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să ne acopere și pe noi Maica Domnului, să ne ocrotească sfinții cuvioși, ca să înțelegem minunile lui Dumnezeu în viața noastră și să nădăjduim întru ele.

La sfârșitul slujbei arhierești, după cuvântul de mulțumire rostit de părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul mănăstirii nemțene, cei prezenți au luat parte la sluijba de binecuvântare a noilor clopote ale așezământului monahal și au participat la agapa frățească oferită de obște.

„Izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”

În fiecare an, la început de octombrie, Biserica noastră cinstește Acoperământul Maicii Domnului. Prima atestare documentară a sărbătorii datează din secolul al X-lea. În anul 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea în Sfânta Panaghia din Vlaherne, Sfântul Andrei și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu intrând în biserică, fiind însoțită de Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul. 

Sinaxarul prezintă astfel: „Despre acest lucru s-a făcut încredințare în Constantinopol în împărăția lui Leon cel Înțelept, împăratul cel drept credincios, întru prea slăvita biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvârșirea cântării celei de toată noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de față și mulțimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor”. 

A avut o viață de o înaltă trăire duhovnicească 

Sfântul Cuivos Iosif este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor și întemeietorul mănăstirii cu același nume. S-a născut într-un sat din ținutul Neamț și, de mic, având înclinare spre viața călugărească, a intrat în obștea Mănăstirii Bistrița. Aici a primit tunderea în monahism și a deprins de la părinții bătrâni viața duhovnicească, postul și neîncetata rugăciune. Văzând Cuviosul Iosif că nu are destulă liniște la Mănăstirea Bistrița, a luat binecuvântare de la egumenul mănăstirii și a plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim. S-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câțiva ani, sihastru vestit. Aici s-a nevoit într-o peșteră, mai întâi singur, apoi cu câțiva ucenici, răbdând multe ispite. Ducând o viață de o înaltă trăire duhovnicească, și-a adunat în preajma lui 17 pustnici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Țara Sfântă. Dar năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif și-a luat ucenicii și a revenit în Moldova, la Mănăstirea Bistrița.

Cuviosul Chiriac, alături de Sfântul Ierarh Dosoftei

Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peșteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur timp de 60 de ani. Vara și iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputințele firii și ispitele diavolului. Pe acest cuvios l-a cunoscut și Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaște. Este cunoscut ca fiind unul dintre marii sihaștri din Munții Carpați, având o viață pilduitoare: trăirea în desăvârșită lepădare de sine, smerenie și în neîncetată rugăciune. Și-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinții români, cinstiți de popor. Moaștele lui au fost așezate în peștera în care a trăit, peșteră ce se poate vedea și astăzi și în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din țară, sfintele moaștele au fost împărțite.

 Sursa: doxologia.ro

Articolul anterior

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani sărbătoreşte 20 de ani de la premiera spectacolului „Ivan Turbincă”.

Articolul următor

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

ARTICOLE RECOMANDATE

„Școala fără violență”. Proiect educativ la Școala Gimnazială ,,Sfânta Maria” Botoșani

„Școala fără violență”. Proiect educativ la Școala Gimnazială ,,Sfânta Maria” Botoșani

1 an ago
Bunica Elena din satul Dracșani, județul Botoșani, vopsește ouă roșii după o tradiție străveche

Bunica Elena din satul Dracșani, județul Botoșani, vopsește ouă roșii după o tradiție străveche

7 luni ago
Rugăciune și binecuvântare pentru studenți și profesori, la începutul noului an universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași

Rugăciune și binecuvântare pentru studenți și profesori, la începutul noului an universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași

4 săptămâni ago
20  iunie – Ziua Mondială a Refugiatului

20  iunie – Ziua Mondială a Refugiatului

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței