Prima zi lucrătoare din 2026, a adus o veste tristă pentru Școala Gimnazială „Episcop Dr. Partenie Ciopron” din comuna Păltiniș, județul Botoșani. Un angajat al școlii, Costică Maftei, un om generos, onest, cinstit și loiala trecut la cele veșnice.
Despre această veste tristă, a scris prof. Vica Cheptrosu, directorul școlii, pe pagina de Facebook:
Prima zi lucrătoare din acest an, a venit cu o veste foarte tristă: Costică Maftei, angajatul școlii noastre si colegul nostru, a hotărât să plece dintre noi, fără să ne spună ceva! Vestea s-a împrăștiat repede si toți am sperat că poate nu am înțeles bine, că poate nu este vorba despre el, că se mai poate face ceva să fie salvat.
Dar NU! Era chiar el, adăpostit într-un loc retras, departe de zgomotul străzii, de parcă ar fi vrut să se ascundă de noi. A murit așa cum a și trăit, singur, retras, fară să vrea să iasă în evidență, decât atunci când putea să ajute pe cineva. La asta a fost neobosit. Dacă cineva avea nevoie de ajutor, el trecea peste oboseală sau alte treburi de-ale sale, lăsa totul și mergea să ajute, la orice era chemat. Apoi, până noaptea târziu stătea la școală, făcea curățenie pentru ziua următoare, punea cu grijă fiecare pix, caiet sau căciuliță pe băncuțele copiilor, să le găsească dimineața, când vor veni.
A îmbrăcat copii, a legat șireturi la ghetuțe, a încălzit mănuțe reci, i-a urcat la microbuz sau i-a coborât în brațe pe cei de grădiniță, a avut mereu grijă, să le fie bine, a fost chiar și Moș Crăciun pentru ei, când alții nici nu voiau să audă. A trăit o viață printre copii și de aceea ne este atât de greu să înțelegem de ce a ales să plece așa! Tot timpul a răspuns pozitiv, la orice solicitare, fără să spună că nu vrea sau nu poate.
,,Da, doamna” va rămâne o expresie căreia el i-a dat sens, fiindcă nu știa să spună NU când i se cerea ceva. Și totdeauna se angaja mai mult decât putea face. La ore târzii, sau dimineața foarte devreme, putea fi văzut pe bicicletă, sau pe jos, între Ivancăuți și Păltiniș, cu un salut pentru fiecare, o mână ridicată sau o vorbă bună pentru prieteni. Si era prieten cu toți! Doar că acum ne dăm seama că nu a găsit prieteni așa cum si-a dorit, fiindcă nu și-a deschis inima nimănui, să spună ce-l frământă, ce umbră îi apasă pe umeri, ce i-a stricat liniștea sufletului.
A tăcut și a mers mai departe, cu greu și cu ușor, iar astăzi s-a lăsat doborât. Una dintre cele mai mari calități a fost aceea că niciodată, dar NICIODATĂ, nu a pârât pe cineva, oricât l-ai fi întrebat despre un fapt petrecut. ,,Nu știu, nu am văzut, nu am auzit, nu eram atent!” așa răspundea mereu. Un suflet bun ca pâinea caldă, generos si onest, cinstit și loial, acesta a fost Costică. Rugăm pe Dumnezeu să-l ierte pentru tot și toate câte a făcut.
Noi să învățăm să fim mai buni unii cu alții, să ne cercetăm prietenii cu drag, să vrem să-i înțelegem cu adevărat și să găsim timp să ne ascultăm unii pe ceilalți.
Să mergem cu toții, colegi, vecini, prieteni, părinți și copii, să-i aprindem o lumânare, să ne rugăm pentru sufletul lui bun, rătăcit pe căi neștiute și nebănuite de noi. Fie ca toate zâmbetele copiilor pentru care te-ai trudit cu atâta stăruință 20 de ani, bucuriile aduse pe fețele lor, să te scoată la lumină, suflet bun și sa-ți găsești liniștea pierdută.
Dumnezeu să-l ierte!
