În acest weekend, se produce momentul ce marchează începutul toamnei astronomice. Ziua este aproximativ egală cu noaptea. Longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180 de grade. Din punct de vedere astronomic trecerea la anotimpul toamna are loc odată cu echinocţiul de toamnă, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară (în luna martie) şi echinocţiul de toamnă (în luna septembrie), scrie publicația alba24.ro.
Echinocţiul de toamnă 2024 se produce la 22 septembrie la ora 15 şi 44 minute. Momentul marchează începutul toamnei în emisfera nordică, iar ziua (partea zilei luminată de Soare) va fi egală cu noaptea. În emisfera sudică are loc echinocţiul de primăvară, marcând sosirea primăverii.
Echinocțiul de toamnă 2024. Cum se produce fenomenul
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest. Durata zilelor este astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord unde începe lunga noapte polară. În cea a polului sud, Soarele se află deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară, după cum se explică pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.
Echinocțiul de toamnă 2024. Noaptea devine mai lungă
Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocţiului se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal.
Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
După echinocţiul de toamnă, ziua (perioada de timp iluminată de Soare într-un ciclu de 24 de ore) devine tot mai mică, iar noaptea tot mai mare până la solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie.