Comisarii de la Garda de Mediu Botoșani au desfășurat activități educative dedicate protecției mediului, în cadrul Programului național „Săptămâna Verde”, alături de elevii din ciclul primar ai Școlii Gimnaziale nr. 10 Botoșani.
Acțiunile au avut un caracter interactiv și adaptat vârstei copiilor, punând accent pe înțelegerea importanței protejării mediului înconjurător. Elevii au participat la discuții și activități practice menite să le dezvolte responsabilitatea față de natură și să îi încurajeze să adopte comportamente ecologice în viața de zi cu zi.
Reprezentanții de la Garda de Mediu Botoșani au subliniat faptul că programul „Săptămâna Verde” reprezintă o oportunitate valoroasă pentru formarea unor deprinderi sănătoase încă de la vârste fragede, contribuind la creșterea gradului de conștientizare și implicare civică.
Totodată, aceștia au transmis mulțumiri cadrelor didactice pentru implicarea constantă în promovarea educației pentru mediu și pentru organizarea unor astfel de activități în beneficiul elevilor.
Prin astfel de inițiative, autoritățile își propun să contribuie la formarea unei generații responsabile, capabile să protejeze și să valorifice în mod sustenabil resursele naturale.













