Depresia la vârste înaintate se manifestă prin simptome organice, nu prin tristețe și supărare, cum se întâmplă la generațiile mai tinere, iar interacțiunea cu nepoții este, pentru persoanele în vârstă, un adevărat „balsam” împotriva depresiei.
Prof. dr. Gabriel Ioan Prada, continuatorul Anei Aslan la Institutul Național de Gerontologie si Geriatrie din cadrul Universității „Carol Davila”, a vorbit despre simptomele ascunse ale depresiei în cazul vârstnicilor și despre importanța relației cu nepoții.
În problemele care țin de stres, depresia este cea mai importantă, mai frecventă decât ne imaginăm și subdiagnosticată, mai ales la vârstnici. În cazul lor, a explicat prof. dr. Gabriel Ioan Prada, depresia nu se manifestă cu tristețe și supărare, ca la generațiile mai tinere, ci are deseori niște simptome organice. Vârstnicii nu spun „sunt trist!” sau „sunt supărat!”, ci spun „mă doare capul”, „am amețeli”, „mă dor oasele”.
Specialiștii numesc aceste manifestări somatizări ale depresiei, adică niște simptome legate de organe, dar care, de fapt, nu afectează acele organe. Simptomele pe care vârstnicii le acuză în astfel de cazuri devin deseori și un pretext pentru ca ei să-și restrângă foarte mult activitatea. Devin mai apatici, nu mai ies din casă și nu-și mai vizitează prietenii cum făceau altădată.
Un stil de viață sănătos nu este suficient pentru o viață lungă. Un efect benefic îl are și existența unei familii extinse, cu interacțiuni frecvente între membrii ei indiferent de generație, iar efectul este cu atât mai benefic, cu cât este mai mare diferența de vârstă între generații.
De exemplu, relațiile bunicilor cu nepoții, interacțiunea cu copiii mici reprezintă un adevărat balsam pentru sufletul bunicilor, dar și pentru cei mici, de aici și ideea căminelor pentru vârstnici în apropierea grădinițelor. Studiile au evidențiat o interacțiune foarte bună a vârstnicilor cu copiii de 3-4 ani și chiar îmbunătățirea stării lor de sănătate, inclusiv sănătatea psihică.
