Elevii de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani au obținut rezultate remarcabile la etapa județeană a Concursului Național „Culinariada” 2026, desfășurată pe 19 martie. Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât aceasta a fost prima participare a unității de învățământ la competiție.
Participanții, elevi în clasa a IX-a, domeniul Industrie alimentară, au reușit să impresioneze juriul prin creativitate și respect pentru tradițiile culinare locale.
Premiul I a fost obținut de elevele Ciobanu Ana-Maria și Jugaru Anastasia-Ștefania, cu produsul „pâine tradițională de casă cu tescovină de morcov”, înscris la subsecțiunea preparate de bază – tradiționale locale și zonale.
Premiul al II-lea a revenit elevilor Niță Delia Maria și Însurățelu Florin Daniel, pentru „prăjitură de casă cu tescovină de mere”, la subsecțiunea desert – tradiționale locale și zonale.
Elevii au fost coordonați de profesorul Burlacu Vasilica Loredana, care a contribuit la pregătirea acestora pentru competiție. De asemenea, un rol important în formarea practică a elevilor l-a avut partenerul educațional „Casa Pâinii”, care a susținut activitatea acestora.
Evenimentul a fost organizat de Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Șendriceni, apreciat pentru buna organizare și ospitalitatea oferită participanților.
Rezultatele obținute confirmă nivelul ridicat de pregătire al elevilor și dedicarea cadrelor didactice, oferind premise solide pentru o evoluție de succes la etapa națională a concursului.
















