Zece elevi ai Cercului de Dans Popular de la Palatul Copiilor Botoșani au participat, în data de 23 mai 2026, la Atelierul de mozaic „Eikon”, organizat în cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului de Muzică Bizantină.
Evenimentul a fost organizat de Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor și a reunit copii și tineri interesați de activități artistice și spirituale desfășurate într-un cadru educativ și cultural.
Participanții din Botoșani s-au remarcat prin implicare și creativitate, fiind recompensați pentru munca depusă cu diplome de competență și două volume cu tematică religioasă: „Viața omului după poruncile Domnului” și „Spovedania copiilor – sfaturi practice pentru preoți, părinți și copii”.
În mod deosebit, lucrarea realizată de elevul David CHIFIRIUC a fost apreciată de organizatori pentru atenția la detalii și expresivitatea artistică.
Profesorii coordonatori au transmis felicitări tuturor elevilor implicați în această activitate, subliniind importanța participării la evenimente care îmbină educația artistică cu valorile spirituale.
Cei zece participanți ai Cercului de Dans Popular au fost:
Georgiana SFICHI, Rareș BUTACU, Cristina BALAN, Teodora RĂȚOI, Aida DREȚCANU, Crina VAMANU, Izabela PETRARIU, Ștefania GHILESCHI, Ilinca ICHIM și David CHIFIRIUC.
















