Conform Legii nr. 42/2025, în a treia săptămână a lunii mai, a fost instituită Săptămâna națională a siguranței rutiere.
Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere a debutat la Botoșani cu o activitate la care au participat elevii din Românești.
Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea copiilor în siguranță pe trecerea de pietoni din zona școlii, informează Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.
Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.













