marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Elevii Seminarului din Dorohoi, misiune culturală și spirituală în nordul Spaniei

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/03/2026
in Religie, Reportaj
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În perioada 9–16 martie 2026 s-a desfășurat cea de-a doua ediție a proiectului „Lumina lui Hristos luminează tuturor!” (Fecioara Maria – Maica Domnului și Mama noastră), proiect înscris în cadrul CPEEJ al ISJ Botoșani și derulat cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a PS Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, scrie doxologia.ro.

În cadrul proiectului, opt elevi ai Seminarului dorohoian, membri ai Corului „Haris”, însoțiți de domnul Postolachi Vasile, profesor de dogmatică la seminar, s-au deplasat în Spania pentru a derula o serie de activități menite să consolideze dialogul intercultural și să îi îmbogățească sufletește pe cei implicați.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

În data de 10 martie, grupul dorohoian a vizitat Școala „San Benito” La Salle din Beasain, provincia Guipúzcoa, unde au aflat mai multe despre sistemul de învățământ spaniol, au cântat, au împărțit mărțișoare și au participat la o oră de religie realizată de elevii clasei a X-a. În semn de recunoștință și prețuire, elevii seminariști, împreună cu profesorul lor, au dăruit o plachetă cu un mesaj româno-spaniol și semnăturile lor, ca amintire a acestui moment. Profesorii și elevii școlii din Beasain s-au arătat profund impresionați de cântul psaltic interpretat de Corul „Haris”, iar modul în care copiii de la grădiniță îi sorbeau din priviri este sugestiv în acest sens.

În următoarele zile (11 și 12 martie), cei opt elevi au susținut concertul „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”, sub atenta dirijare a elevului Fiesel Darius Matei (clasa a XI-a A), în Biserica „San Joaquín y Ana” din Salburua și în Capela publică a Seminarului Diecezan din Vitoria-Gasteiz, în prezența unui numeros public spaniol. Concertul, prezentat de prof. Postolachi Vasile și de elevul Brai Claudiu-Paul, a introdus publicul spaniol – prin cântările psaltice – în frumusețea perioadei Triodului și a Învierii Domnului din Biserica Ortodoxă.

La concertul din capela seminarului a participat și episcopul Juan Carlos de Vitoria, care i-a felicitat pe elevi pentru talentul, curajul și perseverența lor. La cererea publicului, foarte numeros și captivat, la finalul concertului membrii Corului „Haris” au interpretat și câteva cântece patriotice.

Tot în incinta seminarului diecezan s-a derulat, vineri, 13 martie, și o oră comună de mariologie (De Maria numquam satis), în cadrul căreia elevul Brai Claudiu (clasa a XI-a) a prezentat referatul „Virgen María en la devoción ortodoxa del pueblo rumano” (Fecioara Maria în evlavia ortodoxă a poporului român), iar un seminarist spaniol a susținut referatul „Fecioara Maria ca semn al speranței”. La finalul orei, corurile celor două seminarii au cântat câte un imn Maicii Domnului, iar domnul profesor Postolachi Vasile a dăruit seminarului diecezan o icoană a Maicii Domnului, pictată de elevul Rus Robert (clasa a XII-a A), participant la ediția anterioară a proiectului. După încheierea orei, în semn de prețuire și prietenie, seminariștii dorohoieni au dăruit celor din Vitoria-Gasteiz tricouri de fotbal personalizate.

Spre finalul proiectului, Corul „Haris” a susținut două concerte și în parohiile ortodoxe românești din San Sebastián și Vitoria-Gasteiz. Astfel, sâmbătă, 14 martie, aceștia au dat răspunsurile la strană la Sfânta Liturghie, iar după aceasta au susținut concertul „Lumina lui Hristos luminează tuturor!” la Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Mucenic Sebastian” din San Sebastián, în prezența unui numeros public românesc. Părintele paroh, Marian Mănescu, le-a mulțumit oaspeților și i-a numit „vlăstare vrednice ale lui George Enescu”.

Duminică, 15 martie, elevii seminariști au dat răspunsurile la strană la Sfânta Liturghie, după care au susținut concertul „Lumina lui Hristos luminează tuturor!” la Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Doctori fără de arginți” din Vitoria-Gasteiz, în prezența unui numeros public românesc. Părintele paroh, dr. Radu Sorin Ursu, a mulțumit tinerilor și le-a apreciat talentul, curajul și osteneala.

În ultima zi a proiectului, elevii seminariști au vizitat catedralele din Zaragoza, unde pr. Daniel Granada le-a explicat toată importanța istorică a acestora, iar, ca semn de mulțumire, au cântat, la locul unde a apărut Maica Domnului Sfântului Apostol Iacov (Virgen del Pilar), cântările „De tine se bucură” și „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!”.

Pe tot parcursul activităților, domnul profesor Postolachi Vasile a fost însoțit de către domnul antreprenor Nenișcă Andrei, cel cu care, împreună, derulează proiectul „Masa Bucuriei” de peste patru ani.

„A fost o experiență pe care cu siguranță nu o voi uita și îmi doresc să rămână o amintire frumoasă pentru elevii mei dragi. Dincolo de experiență, a fost o lecție de interculturalitate, de deschidere, de ospitalitate, dar și de dor de casă. Alese mulțumiri părintelui director Chichioacă Petru-Georgel pentru necontenita susținere arătată de la începutul proiectului și până la sfârșit! Mulțumim celor doi părinți români (Radu Sorin Ursu și Marian Mănescu), dar și credincioșilor din parohiile lor, care ne-au primit cu atâta căldură. Mulțumim și spaniolilor pentru interesul și ospitalitatea lor. Mulțumesc și celor care i-au cazat (cumnate, surori, frați și cumnați) pe elevii mei și care i-au răsfățat ca pe propriii lor copii! Mulțumiri și dragilor mei elevi pentru curajul, munca și dăruirea din acest proiect! Mulțumim Maicii Domnului, care, de la începutul proiectului și până la sfârșit, ne-a ajutat să trecem peste orice încercare! Plin îmi este sufletul de recunoștință!”

A consemnat prof. dr. Vasile Postolachi

Sursa: doxologia.ro

Tags: Seminarul Dorohoi
Articolul anterior

Conferință ProVita la Botoșani: Provocările familiei contemporane, în dezbatere

Articolul următor

Georgia își va alege un nou patriarh: Cum va fi desemnat Întâistătătorul Bisericii

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Georgia își va alege un nou patriarh: Cum va fi desemnat Întâistătătorul Bisericii

Georgia își va alege un nou patriarh: Cum va fi desemnat Întâistătătorul Bisericii

ARTICOLE RECOMANDATE

Doliu în sănătatea botoșăneană. A încetat din viață o asistentă medicală

Doliu în sănătatea botoșăneană. A încetat din viață o asistentă medicală

1 an ago
Dublă bucurie duhovnicească în Parohia Victoria-Stăuceni: Sfinţirea Casei parohiale și botezul celui de-al treilea copil al preotului paroh

Dublă bucurie duhovnicească în Parohia Victoria-Stăuceni: Sfinţirea Casei parohiale și botezul celui de-al treilea copil al preotului paroh

1 an ago
 (Video) Predica P.S. Gherontie Hunedoreanul la Hramul Bisericii Sf. Gheorghe Botoșani. „În fiecare din noi este câte un sfânt pe care noi îl chinuim cu păcatele noastre”

 (Video) Predica P.S. Gherontie Hunedoreanul la Hramul Bisericii Sf. Gheorghe Botoșani. „În fiecare din noi este câte un sfânt pe care noi îl chinuim cu păcatele noastre”

3 ani ago
„Gala Bunei Vestiri”. Spectacol caritabil la Iași

Iașul deschide Turneul Național „Gala Bunei Vestiri” 2026, dedicat sprijinirii femeilor însărcinate

8 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței