Evaluarea Națională 2026 pentru absolvenții clasei a VIII-a debutează luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației și Cercetării, accesul candidaților în sălile de examen a fost permis până la ora 8:30, iar examenul a început la ora 9:00. Precizează edupedu.ro.
Pentru această sesiune s-au înscris peste 148.000 de elevi, din totalul de 162.616 absolvenți de gimnaziu aflați în evidențele școlare la începutul anului. Datele arată că aproximativ 14.600 de elevi, reprezentând aproape 9% din generație, nu se regăsesc printre candidații înscriși la examen.
Elevii au primit subiectele sub formă de broșură și au avut la dispoziție 15 minute pentru completarea casetei de identificare. Timpul efectiv de lucru a fost de două ore, calculat după finalizarea acestei etape. Candidații au putut solicita pagini suplimentare pentru redactarea răspunsurilor, dacă spațiul alocat în broșură nu a fost suficient.
Conform procedurilor în vigoare, la proba de Limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text și delimitarea propozițiilor în frază, fără ca acestea să fie considerate semne particulare. În cazul greșelilor, răspunsurile pot fi corectate prin tăierea cu o linie și completarea variantei considerate corecte.
Ministerul Educației reamintește că introducerea în sala de examen a telefoanelor mobile, dispozitivelor electronice, materialelor ajutătoare sau a altor obiecte interzise atrage eliminarea din examen, indiferent dacă acestea au fost folosite sau nu.
După încheierea probei, lucrările sunt scanate și încărcate în platforma de evaluare digitalizată, proces realizat în prezența elevilor. Sistemul de corectare digitalizată, introdus la nivel național, urmărește creșterea transparenței și eficienței evaluării.
Evaluarea Națională continuă miercuri, 24 iunie, cu proba scrisă la Matematică, iar vineri, 26 iunie, cu proba la Limba și literatura maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, precum și în perioada 2–3 iulie, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune eventuale contestații. Rezultatele finale sunt programate să fie publicate pe 8 iulie 2026.
Mai multe informații aici: edupedu.ro














