Astăzi, sub coordonarea ISU Botoșani, s-a desfășurat un exercițiu de pregătire în domeniul protecției civile la nivelul Primăriei Comunei Vlădeni, cu implicarea personalului instituției.
Scenariul a presupus declanșarea sistemelor de alarmare publică și informarea cetățenilor cu privire la măsurile de autoprotecție ce trebuie adoptate în situații de protecție civilă. La auzul semnalului de alarmă aeriană, angajații primăriei au fost îndrumați de către personalul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlădeni către adăpostul de protecție civilă, în vederea familiarizării cu procedurile de adăpostire și cu modul de comportare în astfel de situații.
Exercițiul a avut un caracter preventiv și educativ, urmărindu-se verificarea funcționării fluxului informațional-decizional, testarea sistemelor de alarmare, precum și instruirea privind utilizarea adăposturilor de protecție civilă.
Activitatea s-a desfășurat în condiții normale, fără a exista vreun pericol pentru comunitate, fiind organizată în contextul sărbătoririi „Săptămânii Protecției Civile”.
Astfel de demersuri contribuie la consolidarea culturii preventive și la creșterea nivelului de pregătire al autorităților și cetățenilor în cazul producerii unor situații care impun măsuri de protecție civilă.
Informare preventivă
Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea și alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor.
Sistemul de înștiințare–alarmare este utilizat și în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, al ruperii unor baraje hidrotehnice sau al căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul mijloacelor de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
Echipamentele dedicate (sirene de avertizare și alarmare publică) asigură transmiterea semnalelor acustice în funcție de pericolul potențial, a căror semnificație este următoarea:
Alarmă la dezastre – vizează iminența producerii unei situații de urgență generate de manifestarea unui tip de risc (inundații, alunecări de teren, accidente chimice, nucleare sau radiologice, căderi de obiecte din atmosferă etc.);
– se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Prealarmă aeriană – vizează probabilitatea producerii atacurilor aeriene;
– se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
Alarmă aeriană – vizează iminența producerii atacurilor aeriene;
– se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
Încetarea alarmei – vizează încetarea manifestării tipurilor de risc sau a atacurilor aeriene;
– se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și prin intermediul aplicației mobile DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
Comunicat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani














