sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Experiență Erasmus+ în Spania pentru cadrele didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
21/05/2026
in Educație
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Cadrele didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, printre care profesoarele Țăranu Mihaela Gabriela şi Ciobanu Loredana, participă în această perioadă, la o activitate de job shadowing desfășurată la IES Valle del Arlanza din Lerma, Spania, în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328562.

Mobilitatea are ca obiectiv schimbul de bune practici în domeniul managementului educațional, al consilierii școlare și al relației dintre școală, familie și comunitate, oferind participanților oportunitatea de a observa direct modul de organizare și funcționare al sistemului educațional spaniol.

Alte articole

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026

Prima zi a fost dedicată integrării în comunitatea școlară și întâlnirilor cu echipa managerială și cadrele didactice ale instituției gazdă. Discuțiile au evidențiat importanța parteneriatului dintre școală și familie, precum și influența specificului cultural și istoric al comunităților din regiunea Burgos asupra educației și vieții sociale.

Participanții au analizat exemple de consiliere parentală, activități extrașcolare și strategii de implicare a părinților în viața școlii. De asemenea, vizita la Primăria Lerma a oferit o perspectivă asupra modului în care autoritățile locale susțin incluziunea socială și dezvoltarea armonioasă a comunității.

În cea de-a doua zi, activitățile s-au concentrat asupra managementului școlar modern și a colaborării dintre profesorii diriginți și părinți pentru sprijinirea performanței elevilor și prevenirea absenteismului sau a dificultăților de adaptare școlară.

Ziua a treia a adus participanților oportunitatea de a observa activitatea consilierului școlar și de a afla mai multe despre rolul psihologului școlar în sistemul educațional spaniol. Au fost prezentate metode de intervenție timpurie și modele eficiente de colaborare între profesori, părinți și specialiști, toate orientate spre starea de bine și succesul elevilor.

Programul mobilității a inclus și activități culturale, printre care vizionarea impresionantului spectacol „El Sueño de Toledo” de la Puy du Fou, experiență care a evidențiat legătura dintre educație, cultură și dezvoltarea personală.

Prin participarea la acest proiect Erasmus+, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani își consolidează dimensiunea europeană și promovează modernizarea actului educațional prin cooperare internațională, schimb de experiență și dezvoltare profesională continuă.

Tags: spania
Articolul anterior

Aproximativ 1.8 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena

Articolul următor

VIDEO: PS Macarie – Conferința „Tânărul, «condamnat» la libertate. Despre deciziile mari ale vieții”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

S-a dat startul înscrierilor la Palatul Copiilor Botoșani

Cercul Protecția Mediului de la Palatul Copiilor Botoșani își deschide porțile pentru un nou an de activități

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Adolescenții pasionați de natură, știință și proiecte cu impact în comunitate sunt invitați să se înscrie la Cercul Protecția Mediului...

(Video) PS Macarie – Cum ne salvăm copiii pe Brațele Maicii Domnului și ale Sfinților din brațele tehnologiei?

(Video) PS Macarie – Cum ne salvăm copiii pe Brațele Maicii Domnului și ale Sfinților din brațele tehnologiei?

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Episcopul Macarie: „Cum ne salvăm copiii pe Brațele Maicii Domnului și ale Sfinților din brațele tehnologiei?” - Predică despre Nașterea...

Articolul următor
VIDEO: În dialog cu PS Macarie: „Eram adolescent când Sfântul Cleopa mi-a spus că voi fi episcop”

VIDEO: PS Macarie – Conferința „Tânărul, «condamnat» la libertate. Despre deciziile mari ale vieții”

ARTICOLE RECOMANDATE

A debutat ediția a III-a a Campionatului național de șah rapid Cupa Movileștilor

A debutat ediția a III-a a Campionatului național de șah rapid Cupa Movileștilor

5 luni ago
Ce este Înjumătățirea Praznicului Cincizecimii?

Ce este Înjumătățirea Praznicului Cincizecimii?

1 an ago
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău

4 luni ago
Pelerinajul de la Mănăstirea Mono a marcat începutul Postului Adormirii Maicii Domnului în Episcopia Canadei

Pelerinajul de la Mănăstirea Mono a marcat începutul Postului Adormirii Maicii Domnului în Episcopia Canadei

o lună ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței