Municipiul Botoșani va găzdui, în perioada 29–31 mai 2026, cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Muzică „În suflet copii”, un eveniment dedicat promovării tinerelor talente din țară și din străinătate. Festivalul este organizat de Academia de Muzică Modus Vivendi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Local Botoșani.
Competiția se va desfășura la Teatrul Mihai Eminescu și va reuni peste 400 de participanți din România, Italia, Germania, Ucraina și Republica Moldova.
Festivalul va debuta pe 29 mai cu secțiunile de muzică populară și pian/instrumental, urmate de gala de premiere. În zilele de 30 și 31 mai vor avea loc concursurile de muzică ușoară, iar ultima zi se va încheia cu gala laureaților și recitalurile susținute de membrii juriului.
Ediția din acest an aduce în fața publicului un juriu format din personalități cunoscute ale muzicii românești, printre care Luminița Anghel, Aurelian Temișan, Doru Todoruț și Iustina Irimia. Din juriu mai fac parte profesoarele Mihaela Andreea Florea și Ioana Camară, dar și Maurizio Casella din Sicilia.
Potrivit organizatoarei Ana Maria Bucșă, președintele Asociației Academia de Arte Modus Vivendi, participarea lui Maurizio Casella reprezintă una dintre surprizele ediției, acesta urmând să ofere invitații speciale celor mai buni concurenți pentru festivaluri muzicale organizate în Italia.
„Festivalul de anul trecut a funcționat minunat. Am avut un feedback foarte bun de la părinți și profesori, copiii s-au simțit foarte bine. Organizatoric, am reușit să facem tot ce ne-am propus. Nu-mi doresc să schimb nimic, ne dorim doar să îmbunătățim”, a declarat Ana Maria Bucșă.
Prin amploarea sa și participarea internațională, Festivalul „În suflet copii” contribuie la promovarea municipiului Botoșani pe harta marilor evenimente culturale dedicate copiilor și tinerilor artiști.
















