marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Festivalul național de muzică ușoară românească „Mărțișor Dorohoian”

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
16/02/2026
in Cultură
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție aflată sub egida Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi vă face cunoscut faptul că Festivalul Național-Concurs de Muzică Ușoară Românească, ediția a XLII a, 2026 va avea loc anul acesta în premieră la Cinematograful Melodia din Dorohoi, iar invitații speciali vor fi, OVIDIU CERNĂUȚEANU – OVI ȘI PAULA SELING, cei care au dus România în finala Eurovision în anul 2010.

Juriul format din: maestrul dirijor și compozitor VIOREL GAVRILĂ, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din 1990 – președinte, OVIDIU CERNĂUȚEANU – compozitor și cântăreț din Botoșani, compozitorul piesei „Playing With Fire cântată în duet cu Paula Seling la Eurovision în 2010, calificată în finală și clasată pe locul al 3-lea, MĂDĂLINA OMANIA – participantă la concursuri de voce precum Vocea României, Cerbul de Aur , Eurovision, profesor de canto la Laboratorul de voce și una din vocile de top ale muzicii ușoare, MARCEL DUPU – directorul Clubului Copiilor din Dorohoi, membru în Corpul Național al Experților în managementul educațional, profesorul MOSHE BLANARU, va avea o misiune foarte grea, aceea de a departaja cei mai buni concurenți calificați la preselecția festivalului.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

27/10/2026

În recital va cânta și câștigătoarea Trofeului „Mărțișor dorohoian” ediția a XL-a, 2025 – MIRUNA IOANA FECIORU.

Publicul dorohoian, și nu numai, este așteptat așadar la un spectacol de excepție în data de 6 martie, iar pe data de 7 martie la Gala Laureaților celei de-a XLII -a ediții.

Comunicat de la Centrul Creației Botoșani 

Tags: Mărțișor Dorohoian
Articolul anterior

Elefănțelul curios aduce magia teatrului la Uvertura Mall

Articolul următor

„Bal venețian la teatru”, un eveniment caritabil de excepție la Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Raisa Vieru, profesoară de limba română și latină și soția regretatului poet Grigore Vieru, a încetat din viață la 26...

27 octombrie 1925 – S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg și scriitor

100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, unul dintre pionierii science-fiction-ului românesc

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

La 27 octombrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, personalitate a vieții culturale românești,...

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Botoșănenii sunt invitați, pe 27 octombrie, la o seară dedicată muzicii de tango argentinian, în cadrul spectacolului „Tango Meets Opera”....

Articolul următor
 „Bal venețian la teatru”. Eveniment caritabil la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

„Bal venețian la teatru”, un eveniment caritabil de excepție la Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

SINAXAR 2025: Sfântul Ierarh Vlasie

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Auxentie

9 luni ago
Tabără studențească a Facultății de Teologie „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, în Basarabia

Tabără studențească a Facultății de Teologie „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, în Basarabia

1 an ago
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Ioana Mironosița

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Ioana Mironosița

4 luni ago
Cuvântul zilnic: Puterea de convingere

Să fim mai buni în această lume, doar așa o putem schimba

2 săptămâni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței