Aurora Boreală este unul dintre cele mai spectaculare fenomene naturale. De la finele lunii noiembrie până în martie, gazele din atmosferă se întrepătrund cu particulele solare și formează cortina colorată din zona Luminilor Nordului. Fie că durează câteva minute sau zile întregi, acestea sunt cele mai bune locuri pentru a vedea Aurora Boreală: SUEDIA, FAIRBANKS-ALASKA, TROMSØ-NORVEGIA, FINLANDA și GROENLANDA.
O furtună geomagnetică severă, cea mai puternică din ultimii 18 ani, a făcut spectacol pe cer vineri noapte. O auroră boreală a fost vizibilă din emisfera nordică a planetei, inclusiv din zonele străine de acest fenomen, relatează stirileprotv.ro.
Și de la noi s-a văzut minunea de pe cer.Partea mai putin frumoasă este că furtuna solară ar putea perturba rețelele electrice și sateliții, avertizează experții.
Pentru cei care au avut norocul să fie pe afară ori să arunce un ochi pe geam, cerul a oferit vineri noapte un spectacol rar întâlnit. Iar pasionații de astro-fotografie n-au mai prididit cu pozele. Câțiva tineri din Timișoara au mers pe un câmp, la 35 de kilometri de oraș, unde nu ajunge lumina așezărilor umane.
Primele culori stranii au putut fi observate în vestul țării pe cer în jurul orei 22, însă apogeul a fost la două noaptea.
De altfel, fenomenul a fost vizibil din emisfera nordică a planetei. O alertă de furtună geomagnetică severă – de nivelul G4, adică al doilea cel mai înalt nivel – a fost emisă la nivel global. Ultima de acest fel a fost acum 18 ani.
Partea mai putin plăcută este că furtuna solară de o intensitate rară ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților, au avertizat autoritățile americane. În schimb, Agenția Aviației Civile americane a anunțat că „nu se așteaptă la consecințe semnificative” în ceea ce privește traficul aerian.
La scurt timp după aparția aurorei, rețelele sociale au fost inundate de poze. Fiecare a căutat să surprindă cat mai fidel culorile de pe cer.
N-ar fi exclus ca aurora să fie vizibilă și în serile următoare, având în vedere intensitatea furtunii solare, spun specialiștii.
Aurora boreală a putut fi observată în zeci de județe din țară cu câteva minute înainte de miezul nopții. Specialiștii spun că fenomenul spectaculos a apărut în urma unei furtuni solare.
Aurora boreală s-a văzut și în Maramureș, Iași, Tulcea, Craiova, Mureș și Bihor, dar și în partea de nord a capitalei.
Citiți articolul întreg pe stirileprotv.ro.
Sursa video: Asociația Fotografi Hai-Hui