Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Cimitirul Eternitatea Botoșani își serbează hramul.
În ajunul sărbătorii, luni, 20 mai 2024, începând cu ora 18:00, se va săvârși cu sobor de preoți, Vecernia Mare a Hramului și Litia. Iar în ziua sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, marți, 21 mai 2024, începând cu ora 08:00, se vor oficia următoarele slujbe: Utrenia, Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire a ctitorilor și a celor adormiți înmormântați în Cimitirul Eternitatea.
Gospodinele parohiei, dar și alți făcători de bine, vor pregăti pentru toată lumea prezentă la aceste slujbe: sarmale, cozonac, pască, ouă roșii, dar și alte bunătăți. Bineînțeles nu va lipsi vinul pentru cei mari și sucul pentru cei mici.
Ce înseamnă hramul bisericii?
Orice lăcaş sfânt, capelă, paraclis sau biserică, are unul sau chiar mai mulţi ocrotitori sau o sărbătoare religioasă în cinstea căreia a fost zidit. Această prăznuire în cadrul unei comunităţi creştine reprezintă un eveniment cu multe caracteristici importante.
Istoricul Bisericii
Existența bisericii ,,Sfinții Împărați Constantin şi Elena” Botoșani este strâns legată de Cimitirul ,,Eternitatea”, primul cimitir urban al Botoșaniului. Acest cimitir s-a inaugurat printr-o slujbă de sfințire la data de 26 aprilie 1881 de protopopul județului și de preoții din oraș, în asistența autorităților locale și a unui număr mare de botoșăneni. În același timp, între anii 1880-1882, s-a construit în incinta cimitirului o capelă cu hramul ,,Învierea Sfântului Lazăr”.
Nu după mult timp de la sfințirea capelei au slujit aici pe rând, după un program stabilit de Protoieria Botoșani, toți preoții urbei, timp de o săptămână. Fiecărui preot revenindu-i să slujească aici de patru ori pe an.
Abia în anul 1964 capela devine biserică parohială prin înființarea Parohiei Eternitatea. În perioada 1964-1978, a funcționat ca parohie sub păstorirea preotului Teodor Brînzei, când a primit noul hram „Sfinții Împărați Constantin şi Elena”.
În anul 1978 Parohia Eternitatea a fost desființată, la capela cimitirului săvârșind ocazional slujbe preoții de la bisericile Sfântul Spiridon, Sfinții Voievozi și unii preoți pensionari stabiliți în orașul Botoșani.
În anul 1993, ÎPS. Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei a reactivat Parohia Eternitatea, instalând aici un nou paroh în persoana preotului Nicolae Bobârnea.
În perioada 1995-1999 s-au efectuat ample lucrări de reparații generale la biserica veche, concomitent cu extinderea ei, suprafaţa liturgică aproape dublându-se.
Din donații și fonduri proprii s-a îmbogăţit inventarul bisericii cu tot ceea ce este necesar pentru oficierea sfintelor slujbe. S-a construit și o mică casă mortuară.
Din 21 februarie 2021, în urma pensionării Pr. Nicolae Bobârnea, a fost numit un nou paroh – Pr. Vasile Burlacu, iar din 01 martie 2021 a fost angajat un nou cântăreț bisericesc – Gabriel Corolea.
Parohia desfășoară activităţi culturale, sociale şi misionare atât în mod organizat, la marile praznice împărătești, cât și ocazional, pe parcursul întregului an bisericesc.
Preotul paroh, Vasile Burlacu, a reușit într-un timp foarte scurt să însuflețească viața socială a parohiei pe care a preluat-o, antrenând în primul rând tinerii în activități care să le modeleze frumos sufletele, demonstrând prin acțiunile care s-au derulat că Biserica este Vie, nu din zid, ci din suflete și inimi iubitoare de Dumnezeu și de semeni.