marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Hramul de primăvară al Catedralei din Dorohoi – Cinstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
25/04/2025
in Religie, Reportaj, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Cu adâncă trăire duhovnicească, comunitatea parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi, a sărbătorit  în acest an hramul de primăvară al Catedralei, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Acest moment de referință în viața spirituală a orașului a reunit credincioși, clerici și oaspeți din împrejurimi, sub semnul rugăciunii și al comuniunii.

Sărbătoarea a început cu slujba Vecerniei, oficiată cu solemnitate de un sobor de preoți din zona municipiului Dorohoi. Atmosfera de rugăciune și evlavie a fost sporită de un moment aparte: sfințirea unei noi icoane a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în care a fost așezat un medalion ce conține o părticică din sfintele sale moaște, precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Această icoană sfințită devine un nou reper de rugăciune și închinare pentru credincioșii care calcă pragul Catedralei, aducând binecuvântare și întărire sufletească celor ce îl cinstesc pe Sfântul Gheorghe.

Tot în cadrul Vecerniei a fost prezentat și lansat albumul monografic al Catedralei, realizat cu migală și dăruire de către părintele Marius Onofrei – un volum de suflet, ce adună între coperțile sale istoria, jertfa și frumusețea acestei biserici-simbol pentru orașul Dorohoi.

În ziua praznicului, Catedrala a fost din nou plină de rugăciune și lumină. Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, adunați să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să-l cinstească pe Sfântul Gheorghe. În cadrul slujbei, mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, întărindu-și legătura cu Hristos.

După Liturghie, s-au rostit rugăciuni de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș – atât cei adormiți în Domnul, cât și cei în viață – cei care, prin jertfa și credința lor, au contribuit la zidirea și înfrumusețarea Catedralei.

Este important de amintit că Catedrala din Dorohoi, sfințită la 15 august 1894 de vrednicul de pomenire Mitropolit Iosif Naniescu, cunoscut în rândul credincioșilor drept Iosif cel Milostiv, a primit atunci al doilea hram, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acest fapt întărește și mai mult legătura spirituală dintre această biserică și marele mucenic, făcând din sărbătoarea de primăvară o tradiție profund ancorată în istoria și sufletul orașului.

Cinstirea Sfântului Gheorghe rămâne un îndemn viu pentru fiecare creștin: să nu renunțăm la credință în fața încercărilor și să ne păstrăm curajul și dragostea de Dumnezeu, asemenea marelui mucenic.

Sărbătoarea hramului a fost, și anul acesta, o dovadă a credinței vii și a unității duhovnicești care caracterizează comunitatea dorohoiană – un popas sfânt în drumul sufletesc spre Înviere și viață veșnică.

A consemnat Pr. Ionuț Ștefan Apetrei

Articolul anterior

Mulțime de credincioși la hramul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani

Articolul următor

Un pompier botoșănean va participa la competiția Rescue Great Day 2025, în Sevilla, Spania

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Un pompier botoșănean va participa la competiția Rescue Great Day 2025, în Sevilla, Spania

Un pompier botoșănean va participa la competiția Rescue Great Day 2025, în Sevilla, Spania

ARTICOLE RECOMANDATE

1 decembrie – Ziua Națională a României

1 decembrie – Ziua Națională a României

11 luni ago
Parohia românească din Offenbach am Main, Germania, a aniversat jumătate de secol de existență

Parohia românească din Offenbach am Main, Germania, a aniversat jumătate de secol de existență

11 luni ago
Zilele Europene ale Patrimoniului la Memorialul Ipotești

„Eminescu – Anatomia unui suflet vizionar”. Eveniment la Casa Memorială Mihai Eminescu Ipotești

6 luni ago

(Audio) Predică la Sfinţii Rafail şi Partenie de la Agapia – PS Nichifor Botoșăneanul

3 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței