sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea de cancer” – Pantanassa

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
18/08/2026
in Religie, Sinaxar
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Astăzi, 18 august, este cinstită Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, adică „Împărăteasa tuturor”, una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu, prezentă în Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos. Prin rugăciunile către Maica Domnului, săvărșite înaintea acestei icoane, mulți credincioși s-au tămăduit de cancer și de alte boli incurabile, scrie doxologia.ro.

PANTANASSA este, începând cu anul 1988, una din cele şapte icoane făcătoare de minuni a mănăstirii Vatoped. Prima icoană „Pantanassa”, pictată pe lemn, portabilă, a fost zugrăvită în secolul al XVII-lea de iconari din obștea chiliei Nea Skiti din Sfântul Munte. Aici, la această chilie se formase o şcoală a rugăciunii, a nevoinţei şi a practicii ascetice, care ajunse la cele mai înalte culmi duhovniceşti la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul stăreţiei Cuviosului Iosif Sihastrul.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Acest cuvios părinte era un mare cinstitor al Maicii Domnului şi împreună cu obştea acestei „mici mănăstiri” săvârşea multe slujbe și privegheri în faţa icoanei Pantanassa. Dragostea cuviosului Iosif Sihastrul pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.

„Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului şi să plec, spunea cuviosul, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Şi ca o suflare de viaţă vine în sufletul meu, umplându-mă de Har şi nedându-mi voie să mă depărtez. Dragoste, iubire dumnezeiască, foc arzător care, de îndată ce intri în biserică, te întâmpină, atunci când este o icoană făcătoare de minuni, şi te cuprinde o suflare cu bună mireasmă, încât rămâi ore întregi răpit în extaz, ieşit din sine, în Raiul cel bine mirositor. Atât de mult Har dăruieşte icoana Maicii Domnului Pantanassa celor care îşi păstrează trupul curat”.

O ruga de mult timp ca să îl ia, pentru a se odihni. Adeseori ţinea în braţe icoana ei şi cu lacrimi fierbinţi o ruga: „Când vei veni la mine? Când vei lua sufletul meu?” Iar Maica Domnului, pentru a arăta câtă dragoste şi evlavie avea Stareţul faţă de ea, a luat sufletul cuvios al Stareţului chiar în ziua Adormirii ei, pe 15 august. Dar cinstirea Icoanei Maicii Domnului Pantanassa nu s-a încheiat, căci stareţul adormit în Domnul își formase un ucenic evlavios, tot Iosif, numit mai târziu Vatopedinul.

Începând din anul 1948 până în anul 1988, s-a nevoit în rugăciune la chilia monahilor Nea Skiti, cinstitorul Maicii Domnului şi al Sfintei Icoane Pantanassa, acest cuvios părinte Iosif Vatopedinul. O dovadă că această icoană are un har deosebit a fost întâmplarea care urmează. Într-o zi, un tânăr necredincios a intrat în biserică să se închine, îndreptându-se spre icoană. Cuviosul Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte și o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit, a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi că se ocupa cu vrăjitoria.

Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios. În anul 1988, cuviosul Iosif Vatopedinul, împreună cu toată obştea de la Nea Skiti, cu toate odoarele și cu Sfânta Icoană Pantanassa a Maicii Domnului, s-au stabilit la Mănăstirea Vatoped, oferind astfel un suflu nou acestei mănăstiri. Aici se aflau acum şapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, izvorâtoare de har dumnezeiesc. „Harul nu are putere dacă nu este precedat de libertatea personalităţii umane, spunea cuviosul Iosif. Omul trebuie să dovedească de bună-voie ce preferă. Dacă preferă să iubească pe Dumnezeu, atunci acţionează dumnezeiescul har, care distruge pe omul cel vechi şi modelează pe cel nou, după Hristos“.

Pentru cinstirea icoanei Pantanassa, Maica Domnului a mai arătat două semne minunate la adormirea cuviosului Iosif Vatopedinul, în data de 1 iulie 2009. Prima minune este chiar data trecerii la cele veşnice, adică ajunul sărbătorii veşmântului Maicii Domnului la Biserica din Vlaherne. A doua minune este „Zâmbetul de după moarte”, adică după moartea sa, bătrânul Iosif „a zâmbit“ timp de 45 de minute, după care buzele au revenit la poziţia iniţială.

Icoana Maicii Domnului Pantanassa este cu adevărat făcătoare de minuni și astăzi în vremurile acestea zbuciumate. Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca boli incurabile. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, iar mărturiile celor care au cinstit cu vrednicie pe Maica Domnului pictată în această icoană și s-au rugat ei cu credinţă, au făcut să i se atribuie denumirea „vindecătoare de cancer”. De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, după ce au fost aduse trei icoane Pantanassa.

Iată însă că Maica Domnului are de acum icoane Pantanassa vindecătoare de cancer şi în România: la Biserica Rusă din Bucureşti, la Sfânta Mănăstire Oaşa din judeţul Alba și la Biserica din Manoleşti. Îndemnăm pe credincioşi să alerge cu credinţă la ajutorul acestor icoane, cerând Maicii Domnului, vindecare sufletească şi trupească.

Sursa: doxologia.ro

Tags: Pantanassa
Articolul anterior

Festivalul Internațional de Muzică Populară „Mugurelul” revine la Dorohoi cu ediția aniversară a XX-a

Articolul următor

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Andrei Stratilat

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale...

Articolul următor
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Andrei Stratilat

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Andrei Stratilat

ARTICOLE RECOMANDATE

Arhimandritul Siluan Antoci, originar din Botoșani, este noul stareț al Mănăstirii Almaș

Arhimandritul Siluan Antoci, originar din Botoșani, este noul stareț al Mănăstirii Almaș

10 luni ago
Cine primește pensia socială

Cine primește pensia socială

1 an ago
Prăjeni: tradiția și comunitatea, celebrate la „Întâlnirea cu fiii satului”

Prăjeni: tradiția și comunitatea, celebrate la „Întâlnirea cu fiii satului”

4 săptămâni ago
Cutremur în Turcia cu magnitudinea ml 6.2. S-a resimțit și în București

Cutremur în Turcia cu magnitudinea ml 6.2. S-a resimțit și în București

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței