Drumul pelerinilor spre Iași este, în fiecare an, o icoană vie a vieții noastre. Mergem obosiți, purtând poveri pe care nu le știe nimeni, și totuși mergem. Ne așezăm la rând, printre mii de oameni, și simțim că nu suntem singuri. În spatele fiecărui pas e o durere, o întrebare, o neliniște, dar și un dor, scrie Preasfințitul Benedict, Episcopul Sălajului.
Drumul pelerinilor spre Iași este, în fiecare an, o icoană vie a vieții noastre. Mergem obosiți, purtând poveri pe care nu le știe nimeni, și totuși mergem. Ne așezăm la rând, printre mii de oameni, și simțim că nu suntem singuri. În spatele fiecărui pas e o durere, o întrebare, o neliniște, dar și un dor.
Anul acesta, Dumnezeu ne propune o întâlnire cu doi sfinți care par foarte diferiți, dar care vorbesc, împreună, despre același lucru: cum se vindecă omul dinlăuntru. Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama nu sunt doar două chipuri din icoane, sunt două feluri de a-L trăi pe Dumnezeu.
Sfânta Parascheva ne învață să lăsăm deoparte ce e prea mult. Ea nu a avut nimic și totuși nu i-a lipsit nimic. Simplitatea ei e o chemare pentru omul de azi, care trăiește copleșit de zgomot, de griji, de dorințe. De la ea învățăm că liniștea nu vine atunci când rezolvăm totul, ci atunci când renunțăm la ce nu ne folosește sufletului. Cuvioasa nu ne cere să plecăm în pustie, ci să facem pustiu în inimă, adică loc liber pentru Dumnezeu.
Sfântul Grigorie Palama ne învață ce să facem cu acel loc, să-l umplem de lumină. El ne amintește că Dumnezeu nu e departe, ci prezent, în respirație, în rugăciune, în minte, și, mai ales, în inimă. Că putem fi în lume fără să fim ai lumii. Că mintea noastră se curăță nu când știm mai mult, ci când iubim mai curat.
Cei doi sfinți nu se întâlnesc întâmplător. Împreună ne arată ritmul vieții duhovnicești: curățește-te și luminează-te. Mai întâi trebuie să golim inima de mândrie, de neliniște, de frică, așa cum a făcut Cuvioasa. Apoi să lăsăm lumina lui Dumnezeu să intre, așa cum ne-a învățat Sfântul Grigorie. Curățirea fără luminare duce la tristețe; luminarea fără curățire duce la înșelare. Împreună, dau pace.
Pentru pelerinul care se întoarce acasă, darul nu e o minune spectaculoasă, ci o lumină nu mare, dar statornică. Poate nu pleacă vindecat trupește, dar pleacă mai împăcat. Poate nu i s-au rezolvat toate, dar a învățat să nu mai trăiască sub apăsarea lor. Poate nu a văzut nimic, dar simte că inima lui s-a înmuiat. Aceasta e prima minune: omul care devine mai blând.
Cuvioasa Parascheva i-ar spune omului de azi: „Filtrează-ți dorințele, și vei afla pacea”, iar Sfântul Grigorie Palama i-ar răspunde: „Unifică-ți mintea, și vei primi odihna”. Împreună, ei ar spune fiecărui pelerin: „Caută-L pe Dumnezeu nu ca pe o rezolvare, ci ca pe o prezență”.
Pentru omul de azi, pelerinajul este un examen de adevăr. Nu poți să-L întâlnești pe Dumnezeu fără să te lași dezbrăcat de măștile tale. În fața raclei nu mai contează cine ești, câte știi, cât ai. Rămâi doar tu, în fața Celui care te știe mai bine decât te știi tu. Acolo, lacrima devine rugăciune, iar tăcerea înțelegere.
De aceea, pelerinajul nu se termină la Iași. Abia de acolo începe. Se continuă acasă, în bucătărie, la serviciu, în întâlnirile dintre oameni. Și poate că acesta este adevăratul rost al pelerinajului: nu să se sfârșească odată cu drumul, ci să înceapă în clipa în care omul înțelege că Dumnezeu l-a așteptat tot timpul acolo, în tăcerea lui, în dorul lui, în neputința lui.
Pelerinii care au stat ore în șir, în frig, în oboseală, nu au pierdut timpul, ci l-au sfințit. Acolo, în răbdarea lor, s-a scris o rugăciune fără cuvinte, una pe care numai Dumnezeu o citește. Și, fără să-și dea seama, s-au întors acasă mai aproape de ei înșiși, mai aproape de cei dragi, mai aproape de Cer.
Iar când pelerinul va privi din nou lumea, poate mai grăbită, mai confuză, mai rece, își va aduce aminte de lumina aceea care i s-a așezat în suflet și va înțelege că, uneori, cea mai mare minune nu este să ți se schimbe viața, ci să începi să o trăiești cu pace. Aceasta este binecuvântarea Cuvioasei și a Teologului: o pace care nu vine din afară, ci din adânc, acolo unde Dumnezeu și omul se întâlnesc și nu se mai despart niciodată.
† Benedict
Episcopul Sălajului
