marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Încheierea școlii educative în Parohia „Zămislirea Maicii Domnului” din Roma

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
16/06/2025
in Ortodoxia in diaspora
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Pentru credincioșii parohiei, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt a avut o multiplă semnificație. Pe lângă încărcătura spirituală a Praznicului Cincizecimii, în această zi a fost și programul artistic de încheiere a școlii parohiale.

De data aceasta, copiii au prezentat, printr-o emoționantă punere în scenă, viața Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Au fost evidențiate virtuțile tinerei Parascheva, viața și sfârșitul ei, precum și ajutorul minunat pe care îl oferă celor care și-o fac prietenă pe cale și mijlocitoare către Dumnezeu. Printre aceștia, de acum înainte, cu siguranță, vor fi și copiii parohiei, informează Theofania | EORI.

Alte articole

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

27/10/2026
Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

26/10/2026

Copiii au putut să afle despre viața Sfintei și prin participarea la un atelier de icoane pe sticlă. Cu ocazia acestei zile festive toți credincioșii au putut admira expoziția de icoane pe sticlă lucrate de copii.

Ziua s-a închinat cu o ieșire în aer liber a tuturor, copii, adolescenți, tineri și părinții acestora, unde s-au organizat jocuri și activități sportive, s-a cântat și s-au petrecut momente de frumoasă comuniune. 

A consemnat, Pr. Ilie Ursachi

Articolul anterior

Hramul de vară al Mănăstirii Cozancea

Articolul următor

Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, acordat în cadrul Zilelor Eminescu 2025, a fost câștigat de Simona Sigartău

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

„Rădăcini românești în Pinto” – credință, cultură și tradiție românească în diaspora

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Copiii și tinerii Parohiei Ortodoxe Române din Pinto, Spania, au încheiat proiectul „Rădăcini românești în Pinto”, o inițiativă dedicată păstrării...

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

Evenimente misionare și duhovnicești în Danemarca și Norvegia. O nouă biserică românească, târnosită la Kristiansand

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Credincioșii ortodocși români din Danemarca și Norvegia au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de întâlnirea dedicată familiilor creștine,...

Maria Crăciun, prescurărița din Copenhaga care a slujit Biserica timp de 18 ani. Mesajul emoționant al Episcopului Macarie la înmormântare

Maria Crăciun, prescurărița din Copenhaga care a slujit Biserica timp de 18 ani. Mesajul emoționant al Episcopului Macarie la înmormântare

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a transmis un mesaj de mângâiere și nădejde creștină la înmormântarea Mariei Crăciun,...

Eroii români din două cimitire militare din Austria au fost pomeniți înainte de Ziua Armatei Române

Eroii români din două cimitire militare din Austria au fost pomeniți înainte de Ziua Armatei Române

de editor-dariusdamian
24/10/2026
0

Eroii români au fost pomeniți în cimitirele Bruckneudorf și Sommerein din Austria, înainte de Ziua Armatei Române. La Bruckneudorf sunt înmormântați...

Articolul următor
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, acordat în cadrul Zilelor Eminescu 2025, a fost câștigat de Simona Sigartău

Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, acordat în cadrul Zilelor Eminescu 2025, a fost câștigat de Simona Sigartău

ARTICOLE RECOMANDATE

La Iași, ospitalitatea devine milostenie: peste 30 de restaurante se unesc pentru a-i primi pe pelerinii Sfintei Parascheva

La Iași, ospitalitatea devine milostenie: peste 30 de restaurante se unesc pentru a-i primi pe pelerinii Sfintei Parascheva

1 an ago
Erasmus+ la Ljubljana: Profesori botoșăneni învață despre inteligență emoțională și comunicare

Erasmus+ la Ljubljana: Profesori botoșăneni învață despre inteligență emoțională și comunicare

5 luni ago
Arhimandrit Ioan Harpa: „Pentru fiecare praznic, Biserica are dedicat un început de Evanghelie”. Predică la Duminica dinaintea Botezului

Arhimandrit Ioan Harpa la hramul Mănăstirii Lebăda: „Totul este frumos când există Sfânta Cruce în viața omului”

o lună ago
4 decembrie 1987 – A încetat din viaţă filozoful şi eseistul Constantin Noica

4 decembrie 1987 – A încetat din viaţă filozoful şi eseistul Constantin Noica

11 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței