După învierea lui Lazăr din morţi (Ioan 11), mulţi dintre cei care au văzut minunea au crezut în Hristos. Dar, în sinagoga iudeilor s-a hotărât uciderea lui Hristos şi a lui Lazăr. Iudeii s-au gândit să-i omoare în preajma sărbătorii Paştilor. Şi, cu toate că Iisus avea destul timp să fugă, totuşi a venit cu şase zile înainte de Paşti în Betania, unde era Lazăr cel înviat, scrie basilica.ro.
Acolo s-a făcut ospăţ şi a mâncat împreună cu El şi Lazăr. Iar sora lui, Maria, a turnat mir pe picioarele lui Hristos.
A doua zi, Iisus a trimis pe ucenicii Săi să-I aducă asina şi mânzul ei. Şi, într-adevăr, El, Care are cerul ca tron, S-a urcat pe mânzul asinei şi a intrat în Ierusalim. Copiii evreilor aşterneau înaintea Lui veşminte şi ramuri de finic; unii le aruncau pe cale, iar alţii le purtau în mâini şi strigau, mergând înaintea Lui: ,,Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Matei 21, 9; Ioan 12, 13).
Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, fiindcă era obiceiul atunci ca învingătorii în lupte sau în războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri verzi de copaci.
Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care provine dintre păgâni. Hristos, şezând pe mânzul asinei şi odihnindu-Se pe el, este proclamat biruitor asupra patimilor dobitoceşti şi Împărat al întregului pământ.
Despre această sărbătoare grăia Prorocul Zaharia: ,,Bucură-te, fiica Sionului, iată Împăratul tău vine blând, şezând pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug” (Zaharia 9, 9). Iar David, în Psalmi, spune despre copii: ,,Din gura copiilor şi a sugarilor Ţi-ai pregătit laudă” (Psalm 8, 3). Când a intrat Iisus în Ierusalim, spune Sfânta Scriptură, ,,s-a cutremurat tot Ierusalimul”, deoarece mulţimea, auzind de învierea lui Lazăr din Betania, dorea să-L vadă pe Iisus, însă era aţâţată de arhiereii răzbunători care aveau de gând să-L omoare. El însă ascunzându-Se, S-a făcut nevăzut de la faţa lor, iar când S-a arătat din nou, le grăia în pilde.
Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim pregătea biruinţa Sa asupra morţii şi deschiderea drumului de mântuire către Ierusalimul ceresc, pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. De aceea noi, creştinii, Îl întâmpinăm pe Domnul cu ramuri verzi în această zi, ca la o înainte-prăznuire a Învierii Sale din morţi.
