Învierea Sfântului și Dreptului Lazăr

Sâmbăta dinaintea „Intrării Domnului în Ierusalim” este cunoscută sub numele de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi se face pomenirea minunii învierii dreptului Lazăr din Betania, fiul lui Simon. Conform Sfintei Tradiții, Lazăr a fost numit apoi episcop al cetății Chition și a trecut la cele veșnice la 30 de ani de la învierea sa. Prin învierea lui Lazar se face o anticipare a Învierii Domnului, Cel ce după multe umilințe avea să învieze duminica, în zori, fapt atestat de Sfintele Evanghelii, de Sfinții Apostoli și de multe alte persoane care L-au văzut aievea după Învierea Sa. Înainte de mântuitoarele patimi, Iisus Hristos, care știa ce se va întâmpla cu El, a vrut să încredințeze lumea mult mai clar despre posibilitatea învierii din morți a oamenilor. Astfel, înviază din morți pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain și în cele din urmă pe Lazar, prietenul său. Din cauza acestei minuni, mai marii fariseilor și cărturarilor căutau să-L prindă din invidie pe Iisus și să-L omoare. Tocmai acesta este motivul pentru care dumnezeieștii Părinți au așezat această prăznuire în aceasta zi, pentru că au găsit mai cu seamă această minune drept începătură și pricină a urii iudeilor împotriva lui Hristos. După cum știm, această ură se va dezvolta în săptămâna ce urmează după Duminica Floriilor și va culmina cu răstignirea Domnului pe Cruce, cu moartea Sa și cu punerea în mormânt. Prin învierea lui Lazăr din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos îşi prevesteşte propria Înviere. Dacă a avut puterea să ridice un om din moarte, înseamnă că El Însuşi va putea birui moartea. Din această perspectivă, sâmbăta lui Lazăr poate fi numită un fel de „mică înviere” în sensul în care ea prevesteşte ceea ce se va întâmpla peste câteva zile.