sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Maica Domnului, smerită și discretă, este mereu prezentă în mijlocul creștinilor, explică PS Mihail

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
17/08/2026
in Ortodoxia in diaspora
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

„Cu toate că Maica Domnului în toată viața sa a fost smerită, nu a fost absentă”, a spus sâmbătă, la Parohia „Sfânta Maria” din Sydney, Australia, Episcopul Ortodox Român Mihail al Australiei și Noii Zeelande.

„Așa cum Înălțarea Domnului nu a fost și nu a rămas o absență din mijlocul Bisericii, tot așa și trecerea Maicii Domnului din viața aceasta în veșnicie nu a rămas o lipsă”, a explicat ierarhul, amintind un vers din troparul sărbătorii: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit”.

Alte articole

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

12/09/2026
Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

11/09/2026

Ne învață să facem voia Domnului

Preasfințitul Părinte Mihail a amintit că Mântuitorul Iisus Hristos, la cererea Maicii Sale, a făcut în Cana Galileei prima minune – înainte de timpul planificat din veșnicie pentru începerea propovăduirii Sale. Atunci  Maica Domnului i-a îndemnat pe cei din jur să facă tot ceea ce le va spune El.

„Și prin acest cuvânt ne spune și nouă să facem ceea ce ne învață Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelie. Deci toată viața Maicii Domnului se definește prin smerenie și prin multă grijă pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul ei, dar ea nu este absentă”, a subliniat ierarhul.

„De fiecare dată este prezentă în mijlocul creștinilor.”

„Din discreția vieții Maicii Domnului învățăm multe, dar din Adormirea Ei, Biserica ne învață că, deși a plecat, totuși nu ne-a părăsit”, a continuat Părintele Episcop Mihail.

Vizită pe șantier

Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande i-a avut alături în slujire pe Episcopul vicar Iachint de Pacific al Australiei și Noii Zeelande și pe Părintele Paroh Valentin Botezatu.

După slujbă, ierarhii au vizitat șantierul Centrului Cultural-Social „Sf. Calinic de la Cernica” al parohiei, în curs de construcție cu sprijin de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Parohia „Sfânta Maria” din Sydney a fost fondată în data de 18 martie 1973 de către compatrioții noștri refugiați în New South Wales. Adresa parohiei este 64 Linthorn Avenue, Croydon Park, NSW 2133, Australia.

Sursa: basilica.ro

Tags: Australia
Articolul anterior

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Gheorghe Pelerinul

Articolul următor

17 august 1925 – A încetat din viaţă scriitorul Ioan Slavici

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul...

Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Cu bucurie și recunoștință, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta” din Boadilla del Monte și Brunete...

Primul hram al noii comunități ortodoxe românești din Birmingham, Marea Britanie

Primul hram al noii comunități ortodoxe românești din Birmingham, Marea Britanie

de editor-dariusdamian
10/09/2026
0

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfinții...

Hirotonia noului Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Hirotonia noului Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

de editor-dariusdamian
09/09/2026
0

De praznicul Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie, la Biserica „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din Moncalieri, Italia, a avut...

Articolul următor
17 august 1925 – A încetat din viaţă scriitorul Ioan Slavici

17 august 1925 - A încetat din viaţă scriitorul Ioan Slavici

ARTICOLE RECOMANDATE

„Început de an școlar cu hăinuțe și ghiozdan”. Proiect caritabil al Fundației Medicale „Providența”

„Început de an școlar cu hăinuțe și ghiozdan”. Proiect caritabil al Fundației Medicale „Providența”

2 ani ago
Evenimente social-religioase care vor avea loc în județul Botoșani

Evenimente social-religioase care vor avea loc în județul Botoșani

1 an ago
Vacanţa de toamnă din anul şcolar 2025-2026

Vacanţa de toamnă din anul şcolar 2025-2026

11 luni ago
În perioada 18–19 iulie 2026, Mănăstirea Putna a organizat cea de-a șasea ediție a taberei de vară „Mai aproape de Cer”

În perioada 18–19 iulie 2026, Mănăstirea Putna a organizat cea de-a șasea ediție a taberei de vară „Mai aproape de Cer”

2 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței