S-a aflat cine va fi noul stareț al Mănăstirii Nicula și când va fi instalat oficial.
Fostul stareț Nicolae Moldovan, de la Mănăstirea Nicula, a plecat la Domnul, la sfârșitul lunii octombrie. Momentul instalării noului stareț se apropie, respectiv pe data de 29 decembrie 2024, potrivit informațiilor de la Mănăstirea Nicula.
Noul stareț va fi părintele Arhimandrit Iustin Miron de la mănăstirea Oașa, județul Alba, conform acelorași surse.
Cine este părintele Iustin Miron
Părintele Iustin Miron este unul dintre pilonii fondatori ai Mânăstirii Oașa din județul Alba, cunoscută și ca Mănăstirea tinerilor, deoarece aici au loc întâlniri, tabere cu tineri din toată țara, dar și din diaspora, unde se fac diverse activități ziditoare și se discută teme religioase, de actualitate. Părintele Iustin Miron este o personalitate cunoscută în media, participând la interviuri de televiziune și podcasturi.
„Oașa este experiență, este trăire, viață, relație interpersonală. Mănăstirea Oașa se cere înțeleasă mai degrabă cu sufletul decât cu rațiunea, mai degrabă cu trăirea decât cu gândirea. Cei care trec pe la Mănăstirea Oașa povestesc despre o experiență de viață, nicidecum de simpla dobândire a unor cunoștințe religioase”, se arată pe pagina de facebook administrată de Mănăstirea Oașa.
Arhimandritul Nicolae Moldovan, care a plecat la Domnul, la sfârșitul lunii octombrie, a slujit ca stareț al Mănăstirii Nicula mai bine de 10 ani, asumând această responsabilitate în luna august 2012.
Sub îndrumarea sa, mănăstirea a rămas un loc de pelerinaj și rugăciune de mare însemnătate pentru credincioșii din întreaga țară, fiind cunoscută pentru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru tradiția pelerinajelor care adună zeci de mii de oameni anual, în special cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de pe data de 15 august.
Sursa video: Damian Drăghici