Unul dintre cele mai prețioase monumente istorice și spirituale ale Bucureștiului, Mănăstirea Stavropoleos, marchează astăzi, 30 octombrie 2026, 302 ani de la începerea construirii bisericii, ctitorită de arhimandritul Ioanichie Stratonikeas.
Situată în inima Centrului Vechi al Capitalei, Mănăstirea Stavropoleos reprezintă un adevărat reper al patrimoniului cultural și religios românesc. Remarcabilă prin frumusețea arhitecturii post-brâncovenești, biserica impresionează prin eleganța ornamentelor, pictura interioară și bogăția obiectelor de artă și de cult păstrate de-a lungul timpului, relatează Radio România Cultural.
Istoria așezământului începe în anul 1722, în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat în Țara Românească, atunci când arhimandritul Ioanichie, venit de la Mănăstirea Gura din Epir, a cumpărat terenul pe care urma să ridice un han și o biserică. Construcția lăcașului de cult a fost definitivată la 30 octombrie 1724, după cum atestă pisania redactată în limbile greacă și română.
În anul 1726, Ioanichie a devenit mitropolit al Stavropolei, iar mănăstirea ctitorită de el a primit numele Stavropoleos, după vechea mitropolie. Ctitorul a trecut la cele veșnice în 1742, fiind înmormântat în biserica pe care a ridicat-o.
De-a lungul existenței sale, monumentul a traversat numeroase încercări. Cutremurele din 1802 și 1838 au provocat degradări importante, iar lipsa fondurilor pentru reparații a făcut ca biserica să ajungă, treptat, într-o stare avansată de ruină. Turla a fost demolată în 1841, pentru a preveni prăbușirea acesteia.
Un moment decisiv pentru salvarea monumentului l-a reprezentat anul 1904, când arhitectul Ion Mincu a început lucrările de restaurare, continuate ulterior de elevul său, Alexandru Zagorit. Intervențiile au urmărit recuperarea și conservarea valorii arhitecturale a ansamblului, dar și amenajarea unui spațiu muzeal inspirat de vechiul han.
În anul 1940, biserica a fost redeschisă cultului, prin grija preotului Dimitrie Iliescu-Palanca și a epitropului Octavian Dobrin. Istoria lăcașului a fost marcată și de suferințele perioadei comuniste, când preotul Dimitrie Iliescu-Palanca a fost arestat și condamnat la 20 de ani de muncă silnică.
O nouă etapă în viața comunității a început în 1991, odată cu venirea părintelui ieromonah Iustin Marchiș. În jurul său s-a format o comunitate dedicată păstrării tradiției liturgice, restaurării patrimoniului și promovării muzicii bizantine.
Eforturile de conservare au fost recunoscute în 1995, când proiectul de restaurare a ansamblului Stavropoleos a primit din partea Comisiei Europene un premiu pentru conservarea patrimoniului arhitectural european.
În aprilie 2008, biserica și-a redobândit statutul de mănăstire, iar la 4 iunie 2012 a avut loc resfințirea lăcașului de cult, de către Patriarhul Daniel.
Un tezaur de artă și spiritualitate
Astăzi, ansamblul monahal cuprinde biserica, chiliile, trapeza, biblioteca și colecția muzeală. Biblioteca adăpostește volume de teologie, artă și istorie, precum și manuscrise și tipărituri vechi, în limbile română, greacă și slavonă, unele datând din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Colecția de artă reunește icoane pe lemn și sticlă, obiecte de cult, fragmente de frescă recuperate de la biserici demolate, precum și piese cu valoare istorică deosebită. Printre acestea se numără cădelnița dăruită de Ioanichie în 1734, Evanghelia din 1735 și icoana „Iisus – Pomul vieții”, oferită de ctitor în 1731.
Un element distinctiv al vieții spirituale de la Stavropoleos îl constituie muzica de tradiție bizantină, păstrată și transmisă prin activitatea corului bisericii.
La 302 ani de la începuturile sale, Mănăstirea Stavropoleos rămâne nu doar un monument de arhitectură, ci și un spațiu viu al credinței, culturii și continuității spirituale. Povestea sa, marcată de ctitorie, încercări, restaurare și renaștere, confirmă importanța protejării patrimoniului istoric și a valorilor care dau identitate comunității românești.
Sursa: Radio România Cultural
Sursa video: TVR
