sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de copiii care vor vedea pentru prima dată marea

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
13/08/2026
in Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Campania social-filantropică „Pentru prima dată la mare”, ajunsă anul acesta la cea de-a treia ediție, aduce din nou împreună oameni și comunități care aleg să transforme bucuria unor copii într-o responsabilitate comună. Un sprijin deosebit în pregătirea acestei ediții vine din partea mănăstirilor și schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care s-au alăturat demersului prin generozitate, solidaritate și rugăciune, precizează site-ul  arhiepiscopiasucevei.ro.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Social-Filantropic al Centrului Eparhial, campania „Pentru prima dată la mare” continuă și în această vară misiunea începută în urmă cu trei ani: aceea de a oferi copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse șansa unei experiențe pe care mulți dintre ei au cunoscut-o până acum doar din povești, fotografii sau de la colegii lor.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

12/09/2026

În acest efort comun, implicarea viețuitorilor mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are o însemnătate aparte. Mănăstirea a fost dintotdeauna nu numai loc al rugăciunii, ci și spațiu al milosteniei, al ospitalității și al grijii față de cel aflat în nevoie. Prin sprijinirea acestei campanii, obștile monahale dau încă o dată mărturie despre o credință care se prelungește firesc în faptă și despre apropierea Bisericii de cei care au nevoie de ajutor.

La această lucrare de suflet s-au alăturat, prin sprijinul oferit:

  • Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Buciumeni – Fălticeni, Stavr. Maria Mălăescu
  • Mănăstirea Domnească Milișăuți, Protos. Ioan Tofan
  • Mănăstirea „Sfântul Ilie” Dorna Candrenilor, Protos. Artemie Drăgan
  • Mănăstirea Podu Coșnei, Protos. Filotei Tifiniuc
  • Mănăstirea Slatina, Stavr. Serafima Gherasim
  • Mănăstirea Bălinești, Stavr. Tecla Taslovan
  • Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Botoș, Arhim. Galaction Dominte
  • Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Ciocănești, Stavr. Antonia Mălai Mare
  • Mănăstirea Putna, Arhim. Melchisedec Velnic
  • Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” Corlățeni Pojorâta, Protos. Varlaam Bîrsă
  • Mănăstirea Dragomirna, Stavr. Maria Magdalena Gherghina
  • Mănăstirea Voroneț, Stavr. Eustohia Duciuc
  • Mănăstirea Cămârzani, Stavr. Maria Deac
  • Mănăstirea Daniil Sihastrul, Protos. Partenie Negrean
  • Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Marginea, Stavr. Gabriela Ilioi
  • Mănăstirea Humorului, Stavr. Parascheva Sorohan
  • Schitul Daniil Sihastrul – Voroneț, Stavr. Parascheva Mardare
  • Mănăstirea Sihăstria Putnei, Arhim. Iosif Onică
  • Mănăstirea „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” Vicovu de Jos, Stavr. Sotiria Ciobanu
  • Mănăstirea Sihăstria Rarău, Protos. Haralambie Arcălean
  • Mănăstirea Plutonița, Protos. Iustin Ababei
  • Mănăstirea Probota, Stavr. Maria Țurcanu
  • Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” Câmpulung, Stavr. Teodora Bodîrlău
  • Mănăstirea „Sfântul Onufrie” Siret, Stavr. Siluana Ștefan
  • Mănăstirea Moldovița, Stavr. Ecaterina Vicleanu
  • Mănăstirea „Sfânta Treime” Capu Câmpului, Protos. Natanael Adomniței
  • Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Cătrinari, Stavr. Lavrentia Stupinean.

Fiecare contribuție oferită pentru această tabără devine, în cele din urmă, parte din bucuria unui copil. Dincolo de cifre și de efortul organizatoric, sunt 150 de chipuri, 150 de povești și tot atâtea emoții în fața primei întâlniri cu întinderea mării.

Gândul nostru de recunoștință se îndreaptă către stareții, starețele și toți viețuitorii acestor așezăminte monahale, care au răspuns chemării și au ales să fie parte din povestea celei de-a treia ediții. Le mulțumim pentru generozitate, pentru deschiderea cu care susțin lucrarea social-filantropică a Arhiepiscopiei și, mai ales, pentru că prin gestul lor așază bucurie acolo unde posibilitățile materiale sunt puține, dar visurile copiilor sunt la fel de mari.

Sprijinul lor ne amintește că o faptă bună nu se măsoară doar prin valoarea unei contribuții, ci mai ales prin binele pe care aceasta îl face posibil. În cazul de față, binele va putea fi citit în uimirea unor copii care, ajunși la țărm, vor privi pentru întâia oară marea.

În perioada 23-29 august, aproximativ 150 de copii din județul Suceava vor vedea pentru prima dată marea. Pentru fiecare dintre ei, această călătorie înseamnă mai mult decât câteva zile petrecute departe de casă. Înseamnă descoperire, prietenie, bucurie și, poate mai ales, certitudinea că există oameni cărora le pasă de ei și care au ales să contribuie la împlinirea unui vis simplu, dar atât de important pentru copilăria lor.

Pregătirile pentru tabăra socială „Pentru prima dată la mare” continuă, iar pentru ca toate costurile necesare participării celor aproximativ 150 de copii să poată fi acoperite, mai este nevoie de suma de 30.000 de lei.

Până la plecarea spre mare, rămâne astfel deschisă invitația adresată tuturor celor care doresc să se alăture acestei lucrări. Orice sprijin, indiferent de valoare, poate însemna o parte din drumul unui copil către o experiență pe care o va păstra, poate, între cele mai frumoase amintiri ale copilăriei.

Împreună putem face ca, pentru aproximativ 150 de copii din județul Suceava, „prima dată la mare” să devină o amintire pentru o viață.

RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

cu mențiunea: „Pentru prima data la mare”

Pentru detalii suplimentare și implicare, ne puteți contacta la: 0756 617 617

Pr. Andrei Mocanu – Consilier Eparhial
Sectorul Social Filantropic
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

Tags: mare
Articolul anterior

Spectacol de magie pentru copii la Uvertura Mall: „Aventurile lui Truc Magicianul”

Articolul următor

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Proroc Miheia

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Pelerinaj la troița din Leorda, în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci

Pelerinaj la troița din Leorda, în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfântul Nicolae” Leorda sunt invitați duminică, 13 septembrie, la pelerinajul anual organizat la troița care veghează asupra...

Articolul următor
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfântul Proroc Miheia

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Proroc Miheia

ARTICOLE RECOMANDATE

Sfântul Constantin Brâncoveanu, ultimul domn bizantin

Sfântul Constantin Brâncoveanu, ultimul domn bizantin

2 ani ago
Două nominalizări de la Botoșani pentru de la Gala UZPR 2025: Cristian Lupașcu și „Buzz Media”

Două nominalizări de la Botoșani pentru de la Gala UZPR 2025: Cristian Lupașcu și „Buzz Media”

9 luni ago
Expoziție de fotografie multisenzorială la Iași

Expoziție de fotografie multisenzorială la Iași

1 an ago
„Copilul are febră mare? Nu lăsa panica să preia controlul!”. Recomandările uni medic botoșănean

„Copilul are febră mare? Nu lăsa panica să preia controlul!”. Recomandările uni medic botoșănean

8 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței