Părintele Cleopa Ilie s-a născut în data de 10 aprilie 1912, în localitatea Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinții săi, Alexandru și Ana Ilie, i-au pus numele Constantin.
După ce a urmat cursurile școlii primare din satul natal, a ucenicit trei ani la schimonahul Paisie Olaru, pe atunci pustnic la Schitul Cozancea.
S-a alăturat obștii Schitului Sihăstria, împreună cu fratele mai mare, Vasile, în decembrie 1929. A fost tuns în monahism în data 2 august 1937, primind numele Cleopa. Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi a fost numit egumen interimar, în iunie 1942. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, iar în anul 1945 a devenit egumen la Schitul Sihăstria, ridicat la rang de mănăstire în 1947, prilej cu care protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit, scrie doxologia.ro.

Cei 12 ani de ascultare ca cioban la oile Mănăstirii Sihăstria au fost pentru marele duhovnic școala de călugărie și teologie, după cum el însuși mărturisea cu smerenie, căci în acea perioadă a citit zeci de cărți, fundamentale pentru formarea sa, și a învățat să iubească și mai mult creația lui Dumnezeu. Nu a trecut multă vreme și s-a retras în munți, timp de șase luni, din cauza prigoanei regimului comunist.
Când a revenit, a fost numit stareț al Mănăstirii Slatina, Suceava, unde a închegat o obște de peste 80 de călugări. Anii de liniște s-au risipit deîndată ce Securitatea l-au urmărit din nou, astfel că părintele Cleopa s-a refugiat în Munții Stânișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc.

A fost adus la Mănăstirea Slatina, după doi ani, din ordinul patriarhului Justinian Marina, iar în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras iarăși pentru a treia oară în munții Neamțului.
A pustnicit cinci ani, apoi s-a întors la așezământul monahal de la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obștii, unde a povățuit și a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât și mireni, mai bine de trei decenii.
În data de 6 august 1987 Părintele Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel–Ilie.

Părintele Cleopa a trecut la cele veșnice în data de 2 decembrie 1998.
A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română cu data de prăznuire 2 decembrie.
Sursa video: TRINITAS TV













