La mormântul părintelui Iustin Pârvu, mulți dintre cei care au ajuns cu durere, cu întrebări sau cu sufletul apăsat au mărturisit trăiri greu de pus în cuvinte, pe care le-au simțit ca fiind mai mult decât emoție omenească, scrie doxologia.ro.
Unii spun că, apropiindu-se de mormânt, au fost cuprinși de o pace adâncă, neașteptată, ca și cum cineva le-ar fi luat dintr-odată povara de pe inimă. Lacrimile au început să curgă fără motiv aparent, dar nu erau lacrimi de tristețe, ci de ușurare, ca după o spovedanie adâncă. Mulți au mărturisit că, pentru prima dată după mult timp, au simțit liniște adevărată înlăuntrul lor.
Alții au vorbit despre o căldură neobișnuită simțită în piept sau în mâini, chiar și în zile reci, însoțită de un sentiment puternic de apropiere, ca și cum părintele ar fi fost viu și de față, ascultându-le gândurile fără să fie nevoie de cuvinte. Unii au spus că au simțit impulsul puternic de a se ruga, deși nu obișnuiau să o facă înainte.
Sunt și mărturii ale celor care, stând lângă mormânt, au primit lămuriri lăuntrice la probleme grele din viața lor, fără vreo descoperire spectaculoasă, ci printr-o claritate calmă, o hotărâre bună care s-a așezat în inimă. Ei spun că au plecat de acolo știind ce au de făcut, cu o nădejde pe care nu o aveau înainte.
Unii pelerini au relatat că, după rugăciunea făcută la mormânt, au urmat schimbări reale în viața lor: împăcări neașteptate, întoarcerea la credință, puterea de a renunța la păcate vechi sau chiar vindecări sufletești adânci, mai ales de deznădejde și frică. Toate acestea nu au fost trăite ca minuni zgomotoase, ci ca lucrări tainice, liniștite, dar foarte puternice.
Cei care au trăit aceste lucruri spun aproape la fel: „Nu pot explica ce s-a întâmplat, dar am plecat alt om.” Și tocmai această simplitate a mărturiilor întărește credința că Dumnezeu lucrează prin rugăciunile celor care au trăit cu adevărat pentru Hristos.
Sursa: doxologia.ro













