Moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu au fost deshumate în cadrul unei slujbe speciale oficiate la Biserica Sapienției din Capitală.
La deshumarea osemintelor a participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a elogiat răbdarea Sfântului Constantin Sârbu, precizează basilica.ro.
„Virtuțile lui sunt îndeobște cunoscute. În primul rând o dragoste deosebită, o dragoste sfântă pentru cuvintele Evangheliei, o râvnă pe măsură, o răbdare de pateric, pentru că un preot care are răbdare o viață întreagă să spovedească, să stea în fața credincioșilor, arată, fără prea multe cuvinte, dragostea lui pentru Evanghelie”.
„Știm din mărturiile păstrate din viața Părintelui Constantin Sârbu, că a făcut mai mulți ani de temniță, că a fost închis la Jilava, la Gherla, la Dej, la Salcia și în alte locuri. Știm că a avut o atitudine fraternă față de cei închiși cu el”.
„Unul dintre deținuți, și el preot, a ajuns mai târziu în America, spunea că poposind odată în casa Părintelui Sârbu, după ce au ieșit din temniță, a rămas impresionat de naturalețea lui. Și mărturisea că nu l-a pus să se roage o zi întreagă, nici nu l-a îndemnat la post negru, dar pur și simplu a simțit în preajma lui o bucurie. Era probabil și împărtășirea acelorași trăiri, suferințe și umilințe prin care trecuse amândoi”, a spus Preasfinția Sa.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit că Sfântul Constantin Sârbu a fost presat deseori de regimul comunist să divulge secretele auzite la spovedanie, dar a rezistat martiric.
„Părintele Constantin Sârbu face parte dintre preoții de mir mărturisitori, pe care Biserica Ortodoxă Română i-a ales în această perioadă importantă la împlinirea unui veac de la ridicarea sa la rang de patriarhie, respectiv la împlinirea 140 de ani de autocefalie acordată de către Patriarhia Ecumenică. Și dintre acești mulți preoți vrednici, Biserica Ortodoxă Română a ales pentru această etapă câțiva dintre care se numără și Părintele Constantin Sârbu”, a concluzionat Preasfinția Sa.
Deshumarea osemintelor face parte din rânduielile bisericești cu privire la pregătirea cinstitelor moaște, ținându‑se cont de experiențele anterioare legate de canonizarea unor sfinți din Arhiepiscopia Bucureștilor. Această deshumare a urmărit realizarea unei pregătiri adecvate a moaștelor, spre a fi așezate ulterior în racla de argint care se află în curs de confecționare la Atelierele Patriarhiei Române, în vederea proclamării canonizării la începutul anului 2025.
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu
Sf. Constantin Sârbu a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 11-12 iulie, alături de alți 15 cuvioși mărturisitori din perioada comunistă.
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a născut în 10 ianuarie 1905, la Cavadinești, județul Galați, într-o familie de țărani foarte săraci. Mama lui a trecut la Domnul pe când avea un an, în timp ce încerca să dea naștere celui de-al doilea copil. Tatăl, în urma unui accident, nu a mai fost în stare să aibă grijă nici de el, nici de copil. Atunci, micul Constantin a fost luat și crescut de bunica lui, Ioana.
În 1919, la vârsta de 15 ani, Sfântul Constantin a fost admis la Seminarul Teologic din Galați, unde a intrat ca bursier, fiind al treilea între cei 500 de candidați. Atâta sete de carte avea, încât la seminar a absolvit câte doi ani într-unul singur, cu toate că muncea noaptea la o fabrică de cherestea. În anul 1925 a devenit student la București, la Facultatea de Teologie și la Academia de Muzică. La fel de sărac, doi ani a dormit pe jos, într-o mansardă din Piața Amzei, iar apoi în sala de așteptare a Gării de Nord.
A fost hirotonit preot pe seama Catedralei Episcopale din Huși, la Mănăstirea Adam, de Episcopul Nifon Criveanu al Hușilor, apoi, în același an, a fost numit director și profesor al Școlii de cântăreți, ulterior fiind desemnat protoiereu de Fălciu. La Huși, Sfântul Constantin a stat până la 1 noiembrie 1938, când s-a transferat la București, la parohia nou înființată „Parcul Călărași”, pentru că soția sa primise un post de profesor de limba germană și franceză la Liceul „Nicolae Bălcescu”.
În ziua de 12 ianuarie 1954 a fost arestat, trecând prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și prin lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959). Multe sunt chinurile pe care le-a îndurat în temniță mucenicul lui Hristos. A fost ars cu fierul roșu la tălpi, i s-a smuls barba, a fost bătut și umilit ca să se lepede de Hristos. Însă, fericitul Constantin cu bărbăție duhovnicească le răspundea: „Puteți să mă chinuiți cât vreți, dar nu mă lepăd de Hristos”.
Eliberat pe 10 ianuarie 1962, a primit doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Viișoara. S-a întors în București în 1964 și Patriarhul Justinian Marina i-a încredințat Biserica Sapienței. Singur, bolnav, flămând, în zdrențe, cu încălțămintea ruptă, dar plin de încredere, Sfântul Constantin a ajuns, pe 1 iunie 1965, în curtea Bisericii Sapienței, care era în paragină. Sfântul a refăcut biserica și a adunat în jurul său o comunitate euharistică foarte implicată în activități filantropice.
Sfântul Constantin Sârbu a trecut la viața veșnică în 23 octombrie 1975, la vârsta de 70 de ani.
