Au trecut de atunci 435 de ani, şi prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, moaştele Sf. Ioan cel Nou se reîntorc pentru o zi şi o noapte, în ziua hramului, în prima catedrală mitropolitană a Ţării Moldovei, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi, informează https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/.
Aceasta amintește de momentul când în doi ani de la domnie, după cum mărturiseşte cronicarul, la sfatul mitropolitului Ţării Iosif I Muşatinul, domnitorul Alexandru cel Bun aducea în slăvita şi de Dumnezeu păzita Cetate de Scaun a Ţării Moldovei, în Suceava din Cetatea Albă, acest sfânt odor al creştinătăţii: Moaștele Sfântului Ioan cel Nou
Zice înţeleptul Solomon Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui (Pildele lui Solomon 9,9).
Drept aceea şi eu mă voi nevoi iarăşi, pentru dragostea faţă de cititori, să vă aduc aminte, atât cât voi putea, de unul dintre domnitorii Ţării Moldovei, Petru Şchiopul care a domnit în Ţara Moldovei cu puţine întreruperi timp de 17 ani, nu fără osteneală, nu fără durere ori luptă, şi despre care cronicarul Grigore Ureche spunea „boierilor le era ca un părinte, și la mare cinste îl țineau, și din sfatul lui nu ieșeau. Țării era apărare, pe săraci milostivea, mănăstiri miluia, cu vecinii bine viețuia, judecata cu blândețe o făcea și nu era a zicere că nu era harnic la domnie”.
A rămas în istorie cunoscut faptul că domnitorul Petru Şchiopul este primul din familia domnitoare a Basarabilor din Muntenia care a urcat pe tronul moldovenesc al Muşatinilor şi care a construit în Moldova doar o singură biserică, la Iaşi, biserica cu hramul Înălţarea Domnului – Galata, o excepțională realizare arhitectonică, novatoare pentru acea perioadă, rod al sintezei între elementele tradiționale moldovenești, care domină, și influențe de factură bizantino-munteană. Era prin anii 1582 – 1583 şi a fost sfinţită în 1584.
Cinci ani mai târziu, în primăvara anului 1589 Turnul clopotniţă al catedralei mitropolitane din Suceava, era pe sfârşite. Bine întocmit, avea în faţă biserica, asemenea unui chivot preaînfrumuseţat, iar de jur – împrejur străjuiau chiliile, trapeza, fântâna şi celelalte acareturi de trebuinţă.
La sfatul mitropolitului, hotărî, ca în ziua târnosirii Turnului clopotniţă, să aducă în catedrala mitropolitană şi racla cu sfintele moaşte ale Sf. Ioan cel Nou.
În ziua dinaintea aducerii moaştelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi, prima catedrală mitropolitană a Moldovei, ctitorită de Petru I Muşatinul, în noua catedrala mitropolitană, au ajuns la Suceava egumeni de la mănăstirile moldave cu tot clerul şi mulţime de călugări şi preoţi din Moldova, precum şi norod mult, cât nu putea vederea a cuprinde. Ochii tuturor căutau a privi minunea Turnului clopotniţei, Sfânta raclă cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, patronul şi ocrotitorul ţării.
În ziua sfinţirii, în Turnul clopotniţă a bătut pentru prima oară clopotul cel mare şi celelalte clopote. Domnitorul, înveşmântat în hlamidă strălucitoare, cu coroana de aur pe creştetul său, întocmai ca un adevărat bazileu drept-credincios din vremurile de slavă ale Bizanţului, înconjurat de mitropolitul Gheorghe Movilă, de episcopul Ghedeon al Rădăuţiului, logofătul Stroici, vornicul Ieremia Movilă,viitorul domnitor al Ţării Moldovei, preoţi şi diaconi, se gândea că prin poziţia sa clopotul evocă poziţia a tot ce este suspendat între cer şi pământ, că muzica clopotului răsună în sufletul credincioşilor ca o voce venită de sus. Iar toţi care-i vor auzi sunetul, ziua sau noaptea, să se deştepte spre slava lui Dumnezeu, amintind creştinilor de îndatoririle lor religioase şi morale, îndemnându-i la plinirea poruncilor dumnezeieşti, chemându-i în lăcaşul sfintei biserici mitropolitane.
Cât adevăr este în inscripţia Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango (Pe vii îi chemi, pe morţi îi plângi, fulgerele frângi), inscripţie ce o găsim pentru prima dată pe clopotul cel mare al Catedralei din Schaffhausen – Elveţia în 1486.
A urmat apoi o agapă, unde alături de mitropolitul Gheorghe Movilă, milostivul domn Petru Şchiopu a întins mâna dragostei şi i-a dăruit pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, pe săraci şi pe văduve, pe cei neputincioşi şi pe cei lipsiţi. A dăruit bisericii daruri preaîmpodobite ce nu se pot număra, căci de toate se grijise domnitorul cu multă vreme înainte, ca un vrednic cârmuitor priceput şi mărinimos.
Nu pentru fală ori slavă de la oameni a zidit domnitorul Petru Şchiopul Turnul clopotniţă şi a adus pe Sf. M. Mc. Ioan cel Nou în catedrala mitropolitană zidită de înaintaşii săi Bogdan al III -lea şi Ştefăniţă Vodă, ci fiindcă a dorit a întrupa în zidurile clopotniţei şi darurile făcute dragostea Măriei Sale pentru Dumnezeu.
Şi multe alte lucruri s-au petrecut în anii celei de a patra domnii a lui Petru Şchiopul, dintre care unele au fost consemnate cu litere de aur, în Cronica murală de la Biserica Sf. Gheorghe – catedrala mitropolitană. Astfel aflăm : 7082 (1574) iulie 24 a stat la domnie Io Petru Voievod. În anul 7079 (1589) iunie 24 a acoperit biserica mitropoliei şi a făcut şi clopotniţa şi a adus şi pe Sfântul Ioan în mitropolie. În anul 7092(1584) iulie 31, s-a născut Ştefan Voievod, fiul lui Petru Voievod. Şi iarăşi, în anul 7098(1590) februarie 2, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-au adus lui steagul de la împăratul turcesc şi a fost uns la domnie cu mâna preasfinţitului părintelui nostru Gheorghe Movilovici, mitropolit a toată Ţara Moldovei.
Au trecut de atunci 435 de ani, şi prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor moaştele Sf. Ioan cel Nou se reîntorc pentru o zi şi o noapte, în ziua hramului, în prima catedrală mitropolitană a Ţării Moldovei, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi, amintind de momentul când în doi ani de la domnie, după cum mărturiseşte cronicarul, la sfatul mitropolitului Ţării Iosif I Muşatinul, domnitorul Alexandru cel Bun aducea în slăvita şi de Dumenezeu păzita Cetate de Scaun a Ţării Moldovei, în Suceava din Cetatea Albă, acest sfânt odor al creştinătăţii.
Rămân în urma noastră amintiri şi ziduri de piatră. Însă nu în tăria pietrei ne punem nădejdea, ci în Numele Domnului, care, pentru rugăciunile Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava ne mântuieşte pe noi.
Editorial de Arhidiacon Vasile M. Demciuc
