Pe 28 și 29 martie 2026, orașul eminescian va deveni gazda unui eveniment unic pentru pasionații de vorbit în public. Concursul Ariei D4 Toastmasters, intitulat „Nordul Vorbește”, promite două zile pline de discursuri inspiraționale, evaluări constructive și întâlniri cu oameni pasionați de comunicare și dezvoltare personală.
Evenimentul va combina competiția cu formarea practică, oferind participanților oportunitatea de a-și testa abilitățile în fața unui public real și de a primi feedback valoros. Programul include:
- Concursuri de discursuri și evaluări în limba română și engleză;
- Training aplicat: Ghid de navigare a emoțiilor, susținut de psihologul Irina Șubrediu;
- Moment inspirațional cu Dr. Elena Cardaș, cetățean de onoare;
- Q&A cu ultramaratonistul Iulian Rotariu;
- Networking într-un mediu relaxat și plin de energie pozitivă.
Evenimentul este organizat integral de voluntarii Toastmasters și se adresează atât celor care vor să vorbească mai bine în public, cât și celor curioși să descopere dinamica unui discurs profesionist. Taxa de participare este de 30 de lei, iar înscrierea se face prin completarea formularului disponibil online: https://forms.gle/mZg751NQaCBYHePY7.
„Nordul Vorbește” nu este doar un concurs; este o experiență de dezvoltare personală și profesională, unde ideile prind curaj, emoțiile capătă sens, iar fiecare discurs lasă o amprentă durabilă. Organizatorii invită publicul să participe activ: să asculte, să evalueze și să se inspire.
Programul zilei de 28 martie include deschiderea concursului, prezentări, sesiuni de Q&A, moment inspirațional, competiții și încheie cu cină festivă și party.
Pentru cei interesați de arta vorbirii în public, Ipotești devine, pentru două zile, centrul regional al ideilor și al comunicării autentice.
Comunicat de la Toastmasters Botoșani
















