O nouă grupă dedicată adulților care vor să descopere dansul popular românesc se formează la Botoșani. Popular Dance Studio Botoșani anunță organizarea unui modul destinat începătorilor, adresat celor care vor să învețe pașii de bază într-un cadru plăcut și accesibil.
Cursurile se vor desfășura în perioada 7 octombrie – 25 noiembrie 2026, în fiecare zi de miercuri, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani.
Modulul este conceput pentru persoane fără experiență în dans. Participanții vor învăța, pas cu pas, pași și dansuri populare românești, cu accent pe dezvoltarea coordonării și familiarizarea cu specificul dansului tradițional.
Costul modulului este de 400 de lei de persoană, pentru întreaga perioadă de opt săptămâni.
Organizatorii precizează că locurile sunt limitate, iar înscrierile se pot face la numărul de telefon 0756 989 716 sau printr-un mesaj transmis pe pagina Popular Dance Studio Botoșani.
Inițiativa își propune să aducă mai aproape de publicul adult tradiția dansului popular românesc, într-o atmosferă bazată pe mișcare, socializare și bună dispoziție.
Sursa: Popular Dance Studio Botoșani
















