marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

O masă festivă colorată cu legume şi fructe

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
23/12/2024
in Sănătate, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Ne bucurăm cu toţii de apropierea sărbătorilor de iarnă, în centrul cărora se află Nașterea minunată din Fecioară a Mântuitorului nostru. Pe lângă pregătirea duhovnicească pe care o facem prin post, spovedanie, participarea la slujbele Bisericii și, mai presus de toate, prin împăr­tășirea cu Sfântul Trup și Sânge ale Domnului Iisus Hristos, ne împodobim casele și ne rânduim mesele, pentru că în toate timpurile și în toate locurile oamenii au celebrat evenimentele importante în cadrul unor mese festive, scrie ziarullumina.ro.

Este un mod natural uman de a folosi mâncarea ca mijloc de prăznuire, de marcare a unui moment pe care îl celebrăm. De aceea la sărbători, în majoritatea caselor, se prepară feluri de mâncare speciale. Aproape fiecare familie are o rețetă – desert, aperitiv, fel principal – de care se bucură numai la Crăciun sau doar cu prilejul unor momente speciale din an. Frumoase și înveselitoare sunt aceste obiceiuri și practica însăși de a lua masa cu cei dragi de Crăciun. De aceea bine este ca bucuria sărbătorilor să nu fie umbrită de excese, nici alimentare, nici de băuturi alcoolice, nici de altă natură.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Ne-am obișnuit cu anumite mâncăruri, pe care le numim „tradițio­nale”, adevărul este, însă, că majoritatea dintre ele sunt hipercalorice, cu un conținut foarte mare de grăsimi și zaharuri simple. Fructele și legumele proaspete nu prea își mai găsesc locul între cârnații prăjiți, salata de boeuf, piftie, caltaboși, fursecuri, cozonaci și celelalte bucate. Pentru persoanele care au nevoie să urmeze un regim alimentar impus de o anumită condiție medicală sau pentru cei care pur și simplu au adoptat obiceiuri de viață sănătoase, mesele de sărbători pot fi destul de dificile. Totuşi, ţinând cont de câteva aspecte simple, putem să ne organizăm propriile mese, și chiar când mergem în vizită la cineva, astfel încât să ne putem bucura de aceste momente fără a ne dezice de la anumite principii și necesităţi.

O masă festivă este cu atât mai aspectuoasă cu cât este mai colorată, iar natura ne oferă culori din belșug. Cele mai colorate alimente sunt fructele și legumele, urmate de leguminoase: fasole roșie, fasole mung (verde), fasole pestriță, linte roșie, linte brună, mazăre galbenă, mazăre verde ș.a. De altfel, ghidurile de nutriție ne îndeamnă să dedicăm jumătate de farfurie legumelor și fructelor, deci culorilor. În plus, avantajul includerii legumelor proaspete la masa de sărbători constă și în faptul că fibrele și apa pe care le conțin ne vor împiedica să consumăm în exces preparate din carne, ajutându-ne să ne menținem echilibrați.

De pe nici o masă de sărbători nu lipsesc băuturile alcoolice şi cele răcoritoare. Astfel, își fac cu ușurință loc două elemente nu tocmai benefice: alcoolul și zaharurile simple. Încă o dată este bine să facem apel la moderație, amintindu-ne că o porție de vin trebuie să aibă 150 ml, iar una de tărie, 45 ml. Bărbaţilor le este recomandată limitarea consumului la maximum două porții de băuturi alcoolice pe zi, iar femeilor la maximum o porție. Când vine vorba despre excesul de zahăr, băuturile răcoritoare constituie problema cea mai mare, în special din cauză că zaharurile consumate în formă lichidă se absorb mai repede și mai mult, producând creșteri bruște ale glicemiei și insulinemiei şi contribuind major la creșterea nivelului de trigliceride. Mult mai potrivite pentru mesele copioase sunt ceaiurile digestive, precum ghimbirul, feniculul, lemnul-dulce, roinița, ceaiul verde.

O idee foarte bună ar fi aceea de a stabili noi tradiții, prin introducerea unor preparate care să satisfacă atât nevoile organoleptice, cât și pe cele nutriționale. O băutură potrivită ar putea fi cea preparată prin infuzarea, timp de 20-30 de minute, a unui amestec de suc natural de mere, felii de portocală, păstăi de cardamom, bețe de scorțișoară, cuișoare întregi, merișoare și ghimbir proaspăt răzuit. Este o băutură energizantă datorită zaharurilor naturale din sucul de mere, portocale și meri­șoare, aromată și plină de antio­xi­danți furnizați de numeroasele mirodenii care vor parfuma încăperea, detensionând totodată sistemul nervos și cardiovascular.

O gustare colorată și delicioasă, care va reduce din pofta exagerată de grăsimi și proteine animale, poate fi preparată rapid la blender din doi ardei grași copți, două căni de năut, trei linguri de tahini, suc de lămâie, ulei de măsline, un praf de boia și puțină sare. Acest hummus roșu poate fi servit pe felii de pâine prăjită, decorat cu câteva frunze verzi și câteva semințe coapte de susan pentru un aspect festiv, crăciunesc.

O ciocolată caldă poate constitui un desert delicios, preparată cu un lapte vegetal (pentru a evita sechestrarea polifenolilor de către cazeina din laptele animal), ciocolată neagră, pudră de cacao, miere sau sirop de arțar, puțin ghimbir proaspăt și un praf de scorțișoară.

Un articol de Elena Blănaru

Sursa: ziarullumina.ro

Articolul anterior

„Jurnalul Fericirii”, volumul scris de părintele Nicolae Steinhardt, a fost publicat în limba engleză

Articolul următor

„Povestea unui om de zăpadă” la Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani. Spectacol gratuit oferit de Teatrul „Vasilache” cu prilejul redeschiderii

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din localitatea Stănești, comuna Lunca, au sărbătorit hramul bisericii parohiale, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie,...

Articolul următor
„Povestea unui om de zăpadă” la Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani. Spectacol gratuit oferit de Teatrul „Vasilache” cu prilejul redeschiderii

„Povestea unui om de zăpadă” la Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani. Spectacol gratuit oferit de Teatrul „Vasilache” cu prilejul redeschiderii

ARTICOLE RECOMANDATE

Polițistă din Botoșani, din nou în misiune internațională în Franța

Polițistă din Botoșani, din nou în misiune internațională în Franța

6 luni ago
 „Împlinirea proorociilor pentru Hristos”. Predică la Duminica a VI-a din Post, a Floriilor

 „Împlinirea proorociilor pentru Hristos”. Predică la Duminica a VI-a din Post, a Floriilor

2 ani ago
Memorialul Ipotești angajează inginer de sistem debutant

Ipoteștiul devine, timp de patru zile, locul întâlnirii dintre folk, poezie și artă

2 luni ago
Hram la Mănăstirea Gorovei. Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul

Hram la Mănăstirea Gorovei. Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul

o lună ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței