Nu știu să vă spun cum să postiți. Poate doar să vă îndemn să o faceți cu sinceritate și inimă bună. Fiind atenți la propria viață. Care, vă asigur, este extrem de prețioasă Mântuitorului Hristos. Ce vreau să descoperim în zilele ce vin în exercițiul nostru epistolar sunt conținuturile postirii noastre.
Cu îngăduința colegilor de la Doxologia, vă propunem o rubrică de însoțire la vremea Postului Nașterii Mântuitorului. Un soi de „hartă de pelerinaj”, dacă vreți, dinspre inima noastră către Cel Ce Vine! Îngăduiți-ne să vă stăm alături. Să fim împreună-mergători pe calea dinspre istorie spre Nașterea Celui care dă vectorialitate istoriei. Îi dă sens, sens unic și desăvârșit.
Aud foarte des, mai ales de la copiii puși de părinți să întrebe preotul, o întrebare pe care, în mod real, nu mi-am pus-o niciodată: de ce postim în așteptarea Întrupării Domnului Hristos? Aș răspunde că „din ascultare”, dar când văd cât de abuzată este soluția aceasta, mă tem că nu este cea mai bună rezoluție la cererea lor de lămurire. Uneori cred că avem nevoie de lectura întregii Scripturi ca să găsim fundamentul răspunsului și alteori cred că aș spune, simplu, să recitim episodul în care Adam și Eva încalcă porunca și mănâncă din fructul vitriolat de vorbele șarpelui. Pentru omul lumii moderne, nu mai stă în picioare întotdeauna textul și nici ideea de a părtăși o vină cu cineva de alt neam dintr-o epocă atât de îndepărtată încât pare că nici nu a existat.
Poate ar fi mai simplu să le povestim că atunci când așteaptă un bebeluș, orice familie se îngrijește de starea de sănătate a mamei, de lipsa exceselor din mediu – se face liniște și curățenie – și se instaurează o liniște respectuoasă în așteptarea pruncului ce vine. Ei bine, postul are din toate câte un pic pentru că el este un exercițiu de așteptare. Un exercițiu de prețuire a Maicii care naște pe Hristos, un exercițiu de curățire a Bisericii ai cărei mădulare vii suntem și o liniște ce învelește Pruncul încă de când El este prezent – pentru că știm că a fost născut – dar încă șade ascuns în faldurile luminoase ale Așteptării Sale.
Noi nu postim ca și cum nu am ști că Hristos este Viu. Ca și cum nu am ști amănuntele descrise de Evanghelii despre Nașterea și Viața Sa, despre Pătimirea, Moartea și Învierea Sa. Dar Biserica – maică a sufletului – ne readuce aminte, ne reașază în mintea cotidiană istoria trecută pentru a învăța să prețuim tot ceea ce Mântuitorul face pentru noi. E o chemare postirea, nu o sincopă de memorie. Ci o chemare mereu actuală la pregătirea unui eveniment major. Atât de major, încât timpul pare că merge înainte întorcându-se precum Iordanul spre izvoare la vremea Botezului Mântuitorului. E o chemare care, ca orice astfel de acțiune, cere un răspuns. Nu lași pe Cel care te cheamă fără semn de auzire, decât dacă ți-ai pierdut auzul duhovnicesc – și asta este deja motiv de postire – ori pur și simplu nu te interesează – ceea ce devine, iar, motiv fundamental postirii. Oricum am întoarce-o, este în sufletul nostru un mecanism de repornire a simțului duhovnicesc, al exercițiului iertării de păcate și așezării în liniștea sărbătorii. Când nu ne îngrijim de acesta suntem, ca acum, îngrijorați din nimic și ne dispare luciditatea pentru lucrurile cu adevărat grave. Suntem atenți la cumpărături și nu la daruri.
Nu știu să vă spun cum să postiți. Poate doar să vă îndemn să o faceți cu sinceritate și inimă bună. Fiind atenți la propria viață. Care, vă asigur, este extrem de prețioasă Mântuitorului Hristos. Ce vreau să descoperim în zilele ce vin în exercițiul nostru epistolar sunt conținuturile postirii noastre. Pentru ca să putem răspunde chemării din Liturghia Crăciunului „luați, mâncați!” și „beți dintru Acesta toți!”, avem nevoie să știm Cine este Acesta pe care Îl prăznuim și Îl punem fundament întregii noastre așteptări. Nu vor fi amănunte, ci simple jaloane în speranța că redescoperim, împreună, modul în care Dumnezeu-Tatăl s-a ținut de cuvânt și ne-a trimis pe Cuvântul ca să ne vindece de amăreala fructului neascultării.
Nu vă urez post ușor – e contradicție în termeni, spunea Părintele Ion Bria – ci Îl rog pe Domnul Hristos să ne învețe cum să postim. Bucurie!
Sursa: Doxologia
