Arhiepiscopia Iașilor, organizează examenul de selecționare pentru ocuparea unui post de preot în mediul urban.
Este vorba despre postul de preot paroh la Parohia „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, Protopopiatul Botoșani. Aici postul a rămas vacant după trecerea la cele veșnice a Părintelui Ioan Alupoaiei, la vârsta de 62 de ani.

Concursul va fi organizat în luna noiembrie, astfel:
– proba scrisă: luni, 18 noiembrie 2024, ora 10.00
– proba orală: marți, 26 noiembrie
– proba de slujire: marți, 19 noiembrie și marți, 26 noiembrie
Data limită pentru depunerea dosarelor: miercuri, 13 noiembrie 2024 (inclusiv)

Pentru selecționarea preoților în municipii și orașe, aceștia trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– minimum 5 ani vechime în preoție
– obligativitatea cursurilor de definitivat
– să nu aibă impedimente canonice
– să nu fi avut sancțiuni disciplinare în ultimii cinci ani
– media rezultată din media de studii, media ultimului grad profesional absolvit și media notelor administrative pe ultimii 5 ani, să fie între 8,51 și 10.

Comunicatul Arhiepiscopiei Iașilor este semnat de Pr. Andrei Atudori, consilier administrativ-bisericesc și Pr. Vasile Costan, secretar eparhial.