Între slujbele specifice Sfântului și Marelui Post, Pavecernița Mare aduce un plus de înțelegere a ceea ce înseamnă pocăința și rolul ei în lucrarea virtuților, fiind săvârșită în toate zilele Păresimilor, afară de zilele de sâmbătă și duminică.
Am început Postul Mare, singura perioadă de ajunare din anul bisericesc a cărei rânduială este reglementată de o carte specifică, numită Triod. Parcurgând vremea Păresimilor, nu facem decât să ne înscriem la cursurile unei școli duhovnicești, învățând să iertăm, să fim milostivi, dar și ce înseamnă pocăința și smerenia, străduind-ne să le și experiem în propria noastră existență. Pe lângă aspectul alimentar, postul deplin ne îndeamnă la luptă duhovnicească, la sporirea rugăciunii, la citirea Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți, la pelerinaje religioase, la cercetarea mai deasă a duhovnicilor și părinților îmbunătățiți, spre tămăduirea de tot ce ne subjugă și ne robește inima, îndepărtându-ne de Dumnezeu și de scopul ultim al viețuirii noastre pământene: mântuirea. De aceea, viața noastră duhovnicească se desfășoară acum – dar nu numai acum – sub semnul pocăinței (metanoiei).
În general, toate cărțile liturgice atestă importanța acestei virtuți, însă Triodul (cartea de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din Postul Mare) îi este consacrat aproape în totalitate. Nicio altă carte liturgică nu acordă căinței un loc atât de mare și nu o dezvoltă cu o diversitate atât de bogată.
Între slujbele specifice Sfântului și Marelui Post, Pavecernița Mare aduce un plus de înțelegere a ceea ce înseamnă pocăința și rolul ei în lucrarea virtuților, fiind săvârșită în toate zilele Păresimilor, afară de zilele de sâmbătă și duminică, când se citește Pavecernița Mică; miercuri și vineri în săptămâna a cincea a postului; miercuri, joi și vineri în Săptămâna Sfintelor Pătimiri).
Pronunțatul caracter penitențial al Pavecerniței Mari este dat, în prima săptămână din post, mai ales de citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în primele patru zile. Pe lângă impresionantul imn liturgic, o veritabilă o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință, celelalte citiri și cântări din rânduiala slujbei amintite au același caracter penitențial, deșteptând în sufletele participanților o pocăință sinceră, rourată de nădejdea iertării și a reprimirii în casa Tatălui Ceresc, asemenea fiului risipitor din cunoscuta pildă evanghelică. Sfântul Simeon al Tesalonicului precizează că Pavecernița Mare se compune „din psalmi, rugăciuni de străpungere și mărturisire, din cereri de iertare și ispășire și pentru ca să petrecem noaptea cu pace”.
Ritualul Pavecerniței Mari din prima săptămână de post a fost considerabil prelungit prin introducerea lecturii Canonului Sfântului Andrei Criteanul, ajutându-i pe cei prezenți să pătrundă în atmosfera unei privegheri prelungite, specifice, ce-i drept, lumii monahale. Beneficiile privegherii, însoțită de lecturi și cântări în care se evidențiază importanța pocăinței în lucrarea de mântuire, oferă celui care asistă la slujba Pavecerniței Mari un răgaz prielnic meditației, introspecției și rugăciunii.
Tot o particularitate a rânduielii Pavecerniței Mari din prima săptămână a Postului Mare o reprezintă și lectura unei pericope evanghelice, aproape de finalul slujbei, după cum urmează: luni, de la Luca, (XXI, 8-36); marți, de la Matei (VI, 1-13); miercuri de la Marcu (XI, 22-26) și de la Matei (VII, 7-8); joi, de la Matei (VII, 7-11), iar vineri, de la Ioan ( XV, 1-7). Această particularitate din slujba „Dupăcinării” sau a „Noptândei”, cum mai este numită Pavecernița, reprezintă o reminiscență a unei vechi rânduieli a Bisericii din Constantinopol, de pe timpul Sfântului Împărat Justinian cel Mare, (527-565), când s-a luat obiceiul ca în primele zile din Postul Mare să se facă o procesiune mare din jurul Bisericii Vlaherne și priveghere de toată noaptea.
În rânduiala românească, citirea acestor pericope evanghelice s-a reluat nu demult, având în vedere că Triodul nu mai prevede în mod explicit momentul în care se face lectura pericopelor evanghelice, așa cum le găsim rânduite în Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie. În edițiile vechi ale Triodului, se specifica momentul lecturării pericopei evanghelice după rugăciunea de la finalul Pavecerniței închinată Maicii Domnului, compusă de Pavel Monahul, din mănăstirea „Făcătoarei de bine”. Ce-i drept, anuarul liturgic prevede acest moment, și bine ar fi ca în edițiile viitoare ale Triodului să se revină la adnotările legate de lectura pericopei evanghelice rânduite, așa cum s-a procedat în edițiile mai noi ale Ceaslovului care, la rânduiala Pavecerniței Mari, precizează că după „Nădejdea mea este Tatăl….”, rugăciunea Sfântului Ioanichie, „în primele cinci zile din Postul Mare, preotul îmbracă felonul, deschide sfintele uși și citește Evanghelia rânduită”.
Conținutul celor cinci pericope evanghelice pe care preotul le găsește în Sfânta Evanghelie, după Duminica lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai, este edificator în strădania omului de a începe o primenire esențială a obișnuințelor, a întregii vieți, adică lucrarea pocăinței care, după Sfântul Simeon Noul Teolog, „este indispensabilă mântuirii, fiindcă naște toate celelalte virtuți”. Luni seara, Mântuitorul Hristos ne învață să ținem dreptarul vieții creștine și în vremuri tulburi, chiar în cele din urmă, neuitând datoria de a mărturisi apartenența noastră creștină, mai ales în astfel de momente. Marți seara suntem învățați să cultivăm rugăciunea, smerenia și dragostea de aproapele. Miercuri, Sfânta Evanghelie ne reamintește puterea credinței, dar și condiția sine qua non ca jertfa postului să fie primită, și anume, iertarea aproapelui. În pericopa de joi, se face iarăși pomenire de puterea credinței și a rugăciunii, îndemnați fiind să cerem pentru a primi, să căutăm pentru a afla și să batem pentru a ni se deschide. Este imperativ necesar să ne implicăm personal și responsabil în dobândirea vieții veșnice. Lucrurile omenești întâi trebuie să le cunoști, pentru a le putea iubi; lucrurile divine mai întâi trebuie să le iubești, pentru a le putea cunoaște.
Vineri, Evanghelia de la Ioan ne îndemnă să rămânem în Hristos, Vița cea adevărată, pentru a putea aduce roadă multă, încredințați că fără Mântuitorul prezent în viața noastră nu putem face nimic bun în strădania noastră de a ne schimba viața prin pocăință – care nu se sfârșește vreodată în viața pământeană, devenind o necontenită Cruce și Înviere.
