La Dorohoi, pelerinajul a început la ora 13:00, la Catedrală cu slujba Vecerniei.
A urmat stropirea ramurilor și stâlparilor cu apă sfințită, apoi copii, adolescenți, însoțiți de membrii familiilor lor, cât și majoritatea preoților din Protopopiatul Dorohoi au coborât pietonalul în sunet de toacă și cântări religioase.

Întreg alaiul pelerinilor s-a oprit în câteva rânduri pentru a fi citit Acatistul „Intrării în Domnului în Ierusalim” de către o parte a preoților participanți.
Toți pelerinii „cu mic, cu mare” au „urcat” apoi Bulevardul Victoriei pentru a poposi la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde s-a finalizat Acatistul.

Părintele protopop de la Protopopiatul Dorohoi, Ionuț-Ștefan Apetrei a ținut cuvântul de mulțumire tuturor participanților:
„Aleasă prețuire, respect și recunoștință tuturor dorohoienilor curajoși participanți în ciuda vremii care pe mulți i-a speriat, dar care au fost în Duh de rugăciune cu noi privindu-ne de la balcoane și înregistrând evenimentul cu telefonul sau cu aparatura din dotare”.













