marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Pentru prima dată la mare” – ediția a III-a. O nouă șansă la bucurie pentru copiii care nu au văzut niciodată marea

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
11/05/2026
in Diverse, Social
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social-Filantropic al Centrului Eparhial Suceava lansează cea de-a III-a ediție a campaniei umanitare „Pentru prima dată la mare”, proiect dedicat copiilor proveniți din familii aflate în dificultate, care nu au avut niciodată posibilitatea de a vedea marea.

Campania se desfășoară cu implicarea și susținerea parohiilor și mănăstirilor din întreaga eparhie, continuând o lucrare de suflet care, în ultimii ani, a adus lumină, speranță și bucurie în viețile a sute de copii.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Pentru mulți dintre noi, o vacanță la mare poate părea un lucru firesc. Pentru alți copii însă, crescuți în lipsuri și încercări, marea rămâne doar o imagine văzută în fotografii sau la televizor. Prin această tabără socială, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților își propune să ofere acestor copii mai mult decât câteva zile de vacanță – le oferă o experiență care poate deveni o amintire definitorie pentru copilărie și un sprijin real pentru dezvoltarea lor emoțională și socială.

Contactul cu marea, activitățile recreative și educaționale, timpul petrecut împreună cu alți copii, descoperirea unor locuri noi și sentimentul că sunt iubiți și prețuiți contribuie semnificativ la creșterea încrederii în sine, la dezvoltarea relațiilor sociale și la formarea unor experiențe pozitive care îi pot motiva și inspira pe termen lung.

Dincolo de frumusețea unei excursii, această campanie înseamnă grijă concretă față de copil, solidaritate și responsabilitate față de cei aflați în nevoie. Este dovada că bucuria poate fi împărtășită și că fiecare gest de bunătate poate schimba o viață.

În acest sens, adresăm rugămintea către toți oamenii cu inimă bună să sprijine această inițiativă prin donații și implicare. Orice contribuție, indiferent de valoare, poate însemna pentru un copil șansa de a vedea pentru prima dată răsăritul de la malul mării, de a se bucura de copilărie și de a simți că nu este singur.

Cei care doresc să susțină campania „Pentru prima dată la mare” pot contribui prin donații către proiectul coordonat de Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, devenind astfel parte dintr-o lucrare a bucuriei și a speranței.

RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

cu mențiunea: „Pentru prima data la mare”

Pentru detalii suplimentare și implicare, ne puteți contacta la: 0756 617 617

Pr. Andrei Mocanu – Consilier Eparhial

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Tags: mare
Articolul anterior

Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani – 11.05.2026

Articolul următor

BAC 2026: Elevii trebuie să citească „corect și cursiv” pentru calificativul mediu la proba orală de Limba română

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Articolul următor
A doua sesiune a bacalaureatului continuă cu evaluarea competențelor digitale

BAC 2026: Elevii trebuie să citească „corect și cursiv” pentru calificativul mediu la proba orală de Limba română

ARTICOLE RECOMANDATE

Răstignirea Domnului

Răstignirea Domnului

2 ani ago
Sfântul Proroc Ilie  cinstit la o Biserică din Botoșani

Hram la Parohia Manolești Vale: Părintele Pavel din Sfântul Munte Athos va sluji la Vecernie

3 luni ago
BNR lansează un set de monetărie cu tema 145 de ani de la înfiinţarea BNR şi 20 de ani de la denominarea monedei naţionale

BNR lansează un set de monetărie cu tema 145 de ani de la înfiinţarea BNR şi 20 de ani de la denominarea monedei naţionale

1 an ago
Cerc misionar în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Vlădeni, comuna Corlăteni, Protopopiatul Dorohoi

Cerc misionar în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Vlădeni, comuna Corlăteni, Protopopiatul Dorohoi

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței