Evaluarea Naţională la clasa a II-a s-a finalizat ieri, iar de săptămâna viitoare vor fi evaluaţi elevii claselor a IV-a, după următorul program:
– 20 mai: Limbă şi comunicare – Limba română/Limba română pentru minorităţile naţionale;
– 21 mai: Matematică şi ştiinţe ale naturii;
– 22 mai: Limbă şi comunicare – Limba maternă, respectiv elevii claselor a VI-a
– 27 mai: Limbă şi comunicare – Limba română;
– 28 mai: Matematică şi ştiinţele naturii;
– 29 mai: Limbă şi comunicare – limba maternă.
Evaluările au loc în timpul orelor de curs, în sălile de clasă în care elevii își desfășoară activitatea în mod obişnuit.
Pentru clasele a IV-a şi a VI-a, durata fiecărui test este de 60 de minute.
Potrivit precizărilor de la Ministerul Educației, rezultatele obținute nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. La solicitarea scrisă a elevului „punctajele obţinute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog”.














