marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Poftele și dorințele ne îmbătrânesc

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
24/04/2024
in Opinii
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

M-am întrebat: cine sălăşluieşte în inima mea în afară de mine şi de Tine, o, Dumnezeule Veşnic! Şi m-am umplut de teamă, aflând legiuni de străini luptând pentru părticele din inima mea, consemnează doxologia.ro.

Am aflat tot atâţia în inima mea pe cât timpul cuprinde suflete omeneşti şi neomeneşti, de la căderea lui Adam. Şi atunci am înţeles de ce inima mea a obosit şi nu Te poate primi nici pe Tine, nici pe mine, în cămările sale, ci în schimb ne împinge spre cele din afară, împingându-şi proprietarii în afară, spre marginea proprietăţii lor. Chiar înainte de a fi ieşit din pântecele maicii mele, lumea cu dorinţele ei sălăşluia în mine. Obişnuiam să plătesc scump şi prea scump pentru orice linguşire a lumii. Îmi rupeam mereu câte o bucăţică din inimă şi i-o ofeream drept răsplată, până când în cele din urmă mi-am dăruit întreaga inimă lumii, iar linguşelile au început să devină obositoare pentru mine. Bătrânii se plâng de anii lor și spun: „Inima noastră a îmbătrânit sub povara multor ani”. Cu adevărat, bătrânilor, inima voastră a îmbătrânit, dar nu sub povara multor ani, ci sub povara multor dorinţe. Şi aşa, când singur îmi povăţuiesc inima, îi spun: Desparte-te de ziua de ieri, fiindcă ea s-a rupt deja de tine, toate acele obiecte de care dorinţele tale erau legate de ziua de ieri, nu mai există azi. Unele dintre ele s-au schimbat, pe altele boala le-a desfigurat, şi altele deja au murit. Nici obiectele dorinţelor voastre de mâine nu există.

Alte articole

La poarta cetății Nain, moartea s-a întâlnit cu Viața – meditație la Duminica a 20-a după Rusalii

La poarta cetății Nain, moartea s-a întâlnit cu Viața – meditație la Duminica a 20-a după Rusalii

18/10/2026
SINAXAR ORTODOX 2025: Înălţarea Sfintei Cruci

De ce postim pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci?

13/09/2026

 (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Sursa: doxologia.ro.

Articolul anterior

Roagă-te lui Dumnezeu în vremea necazului

Articolul următor

FOTO & VIDEO: O nouă pictură stradală în Parcul Primăriei municipiului Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

La poarta cetății Nain, moartea s-a întâlnit cu Viața – meditație la Duminica a 20-a după Rusalii

La poarta cetății Nain, moartea s-a întâlnit cu Viața – meditație la Duminica a 20-a după Rusalii

de editor-dariusdamian
18/10/2026
0

Motivul pentru care Hristos a înviat copilul femeii văduve este mila Sa dumnezeiască pentru om, iar nu preaslăvirea Sa. Sfânta...

SINAXAR ORTODOX 2025: Înălţarea Sfintei Cruci

De ce postim pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci?

de editor-dariusdamian
13/09/2026
0

14 septembrie este una dintre cele mai importante sărbători dedicate Sfintei Cruci în calendarul creștin-ortodox. În această zi, credincioșii prăznuiesc...

Pregătirea și împodobirea Sfintei Cruci – repere și idei

Pregătirea și împodobirea Sfintei Cruci – repere și idei

de editor-dariusdamian
13/09/2026
0

Pregătirea și împodobirea Sfintei Cruci are loc în ajunul Praznicului Înălțării Sfintei Cruci și cuprinde în sine o rânduială deosebită,...

VIDEO: Părintele Constantin Necula, invitat special la Congresul Nepsis UK 2025

„Bucuria credinței” cu părintele Constantin Necula

de editor-dariusdamian
13/09/2026
0

 „Bucuria credinței” cu părintele Constantin Necula la Muzeul județean de Artă Prahova „Ion iIonescu Quintus" 3 sept. 2026 - TVR...

Articolul următor
FOTO & VIDEO: O nouă pictură stradală în Parcul Primăriei municipiului Botoșani

FOTO & VIDEO: O nouă pictură stradală în Parcul Primăriei municipiului Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Veronica, visul clinicii care oferă și mamelor sărmane acces la serviciile medicale

Fiecare donație este dublată pentru Clinica Veronica. Campanie de sprijin pentru dotarea primului spital complet gratuit destinat mamelor și copiilor

3 luni ago
Întâlnirea Tinerilor din Protopopiatul Dorohoi

Întâlnirea Tinerilor din Protopopiatul Dorohoi

5 luni ago
UAIC deschide la Botoșani primul master din domeniul științelor economice. Înscrierile au loc între 13 și 18 iulie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, mai aproape de tinerii din Botoșani. UAIC participă la Târgul oportunităților pentru tineri

2 săptămâni ago
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat Denia Prohodului Domnului

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat Denia Prohodului Domnului

7 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței