*Adesea, ne mărturisim nevrednicia, dar aceasta nu trebuie să ne împiedice a-I sluji lui Dumnezeu, ci să ne smerească, să înțelegem că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi. Când Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze mai mult în noi, lucrarea Lui se arată frumos și ne aduce bucurie, împlinire și folos.
*Dumnezeu este mult mai mult decât credem noi, iar lucrul acesta se arată și prin Sfânta Evanghelie, în care Sfinții Apostoli Luca și Cleopa mergeau puțin întristați, deoarece credința lor nu era încă una desăvârșită, deoarece Cel pe care Îl credeau Mesia nu rămăsese lângă ei, nu li Se arătase ca un împărat. Nu știau ce se întâmpla, erau puțin nedumeriți și își spuneau durerea unul altuia. Și noi avem adesea momente în care suntem derutați, nu știm ce se întâmplă, avem necazuri și ne spunem unii altora durerea. Sfătuindu-ne, spunându-ne durerea, primim un cuvânt de la Dumnezeu prin oameni. Dar uneori, nu primim, ochii noștri sunt ținuți ca să nu cunoaștem, scrie doxologia.ro.
Nici cei doi sfinți apostoli nu Îl vedeau pe Hristos în Cel care le vorbea pe drumul spre Emaus. Dar, cu toate acestea, ceva în ei se încălzea, se bucurau. Uneori, și noi venim la Sfânta Liturghie, dar nu vedem că Hristos este în mijlocul nostru, nu simțim prezența concretă a lui Hristos. De aceea, în unele momente ale Sfintei Liturghii (la Sfânta Jertfă, când preotul iese cu Sfânta Împărtășanie și altele) se cuvine să stăm în genunchi, pentru că acolo este Hristos, întrupat, adevărat. Dacă simțim că acolo este Hristos, inimile noastre se umplu de bucurie. Iar când ne împărtășim, Îl cunoaștem, Îl primim pe Hristos, ca și Sfinții Apostoli, la frângerea pâinii.
Dar atunci, Hristos S-a făcut nevăzut de lângă ei, pentru că ei nu mai aveau nevoie să Îl vadă, iar această vedere le-a fost spre întărire, spre bucurie. Dacă ar fi nevoie ca Hristos să fie mereu lângă noi în mod concret, înseamnă că suntem necredincioși. Hristos a rămas cu ei (ca și cu noi) în mod nevăzut. Deci venind la Sfânta Liturghie, inimile noastre trebuie să se încălzească. Dacă nu se încălzesc, nu Îl putem primi, nu Îl putem simți pe Dumnezeu. De aceea, când preotul vorbește sau când se citește Cazania, ar trebui să simțim încălzirea inimii.
Dacă nu ascultăm, inimile noastre nu se pot încălzi și nu ne împărtășim astfel încât să Îl descoperim pe Hristos. Lucrarea în inimile noastre pleacă de la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Predica preotului pecetluiește rugăciunea din timpul Sfintei Liturghii. Neascultând cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că noi căutăm doar o liniștire și binefaceri lumești. Acestea se termină la un moment dat, însă când Îl primim pe Hristos, rămânem cu El și ne dă putere să trecem peste toate încercările.
*Se cuvine să înțelegem importanța Sfintei Liturghii, care nu este doar o rostire, să o prețuim mai mult, să fim cu Hristos pe calea mântuirii, prin tot ce facem să Îl descoperim pe Dumnezeu. Adesea spunem că nu avem timp să ne rugăm. Se întâmplă aceasta tocmai pentru că nu ne rugăm tot timpul (nu neapărat prin rostirea rugăciunilor, ci să avem tot timpul conștiința că Hristos este prezent lângă noi). Dacă ne-am ruga și când ne îmbrăcăm, și când ne spălăm, și când muncim, Dumnezeu ne-ar da timp să ne rugăm și după rânduială. Să ne simțim în pace pentru că Hristos este lângă noi și El nu ne va părăsi niciodată.
Sursa: doxologia.ro
Sursa video: Radio Renașterea