Imaginile inundațiilor care au afectat județul Botoșani și municipiul Bălți în ultimii 20 de ani ne reamintesc un adevăr simplu: inundațiile nu pot fi întotdeauna prevenite, dar putem fi pregătiți să le facem față.
Astăzi, în sala „Mihai Eminescu” de la Hotelul Rapsodia, a fost lansată campania comună de informare, educare preventivă și conștientizare „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!”, derulată în cadrul proiectului ROMD00183 – FLOODWALLS „Enhancing Community Resilience in RO–MD Crossborder Area”.
În perioada iulie – decembrie 2026, campania va include:
– activități educative în unitățile de învățământ;
– întâlniri și acțiuni de informare în comunități;
– distribuirea de materiale preventive pentru copii, cetățeni și autorități;
– promovarea mesajelor de prevenire prin mass-media și mediul online.
Despre proiect
Proiectul FLOODWALLS este finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021–2027 și este implementat în perioada 11 iulie 2025 – 10 ianuarie 2027 de:
– Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani – lider de proiect;
– Direcția situații excepționale a municipiului Bălți, Republica Moldova – partener.
Valoarea totală a proiectului este de 322.648,20 euro, din care 290.383,37 euro reprezintă finanțare nerambursabilă.
Obiectivul proiectului este creșterea rezilienței comunităților din zona transfrontalieră România–Republica Moldova prin dezvoltarea unor mecanisme comune de cooperare, informare, educație preventivă și pregătire pentru gestionarea riscului la inundații.
Împreună construim comunități mai informate, mai reziliente și mai bine pregătite pentru a proteja vieți și bunuri!
Comunicat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani














