Miercuri, 8 aprilie, profesorii și angajații din Învățământ o să primească salariile, potrivit surselor Edupedu.ro.
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au transmis verbal inspectorilor școlari că ziua de 8 aprilie va fi zi de salariu pentru angajații din Învățământ.
An de an, Guvernele devansează termenul de plată a salariilor de la buget și a pensiilor, în jurul sărbătorilor legale.
Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii. Anul acesta, sărbătorile de Paști pică pe data de 12 aprilie, așa că angajații din Învățământ vor lua salariile pe 8 aprilie.
Recent, Edupedu.ro a scris că aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou actualizată și a fost introdus un câmp nou numit „inflație”, în privința sentințelor judecătorești, potrivit unui document ajuns în școli. Școlile pot să facă statele de plată pentru salariile aferente lunii martie, pe care le primesc profesorii în luna aprilie.
Procedura de plată din 2026 a sumelor datorate personalului din învățământul preuniversitar de stat în baza hotărârilor judecătorești definitive privind drepturi salariale și dobânzi aferente acestora a fost publicată în Monitorul Oficial.
Până pe 26 martie, inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației cuantumul sumelor pentru plata hotărârilor judecătorești, potrivit unei document consultat de Edupedu.ro. Este vorba despre plata hotărârilor judecătorești pentru anul 2026. Conform adresei Ministerului Educației, banii câștigați de profesori prin hotărârile judecătorești definitive vor fi plătiți în aprilie.
Citiți articolul întreg aici: Edupedu.ro













