Vaccinul HPV poate fi administrat tuturor persoanelor. În funcție de vârstă, schema de vaccinare poate cuprinde 2 sau 3 doze de vaccin HPV.
Discutați cu medicul dumneavoastră despre vaccinarea împotriva HPV.
Guvernul a aprobat un set de măsuri propuse de Ministerul Sănătăţi pentru sprijinirea pacienților și a personalului medical, printre care se numără și extinderea vaccinării gratuite împotriva HPV până la vârsta de 26 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătății, una dintre principalele schimbări este crearea cadrului legal care permite accesul gratuit la vaccinul anti-HPV pentru tineri, inclusiv băieți, cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani. Vaccinarea va fi finanțată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce va facilita un acces mai rapid și mai eficient la acest tratament preventiv.
„Mulțumesc colegilor din Comisia de Sănătate din Camera Deputaților pentru modificarea legislativă care a permis extinderea și creșterea accesului la vaccinarea anti-HPV”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
În același timp, Executivul a aprobat patru categorii de norme esențiale pentru prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale:
– reguli privind organizarea activităților de prevenire și limitare a infecțiilor în unitățile sanitare;
– metodologia de raportare a infecțiilor asociate asistenței medicale;
– atribuții legate de accidentele de expunere la produse biologice pentru personalul sanitar;
– proceduri pentru supravegherea infecțiilor și gestionarea accidentelor de expunere la produse biologice.
„Aceste măsuri sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale și pentru protejarea pacienților și a personalului. Prin aceste schimbări, Ministerul Sănătății și Guvernul României fac pași importanți spre un sistem sanitar mai sigur, mai accesibil și mai eficient pentru toți cetățenii”, au subliniat reprezentanții ministerului.














