Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, ISU Iași, ISU Vrancea, ISU Vaslui, ISU Bacău, ISU Suceava și ISU Neamț dau dovadă de forță, viteză și precizie în cadrul uneia dintre cele mai spectaculoase probe: „Scara de fereastră”.
La semnalul START, concurenții ridică scara de la sol, aleargă cu ea până la turn și urcă rapid, contra cronometru, până la etajul 3! O probă care cere nu doar condiție fizică excelentă, ci și curaj și stăpânire de sine!
Totul se desfășoară pe baza de pregătire a Detașamentului de Pompieri Dorohoi, în cadrul etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.


















