Marți, 27 ianuarie 2026, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi a fost reprezentat la Simpozionul Național de Teologie și Cultură – ediția a III-a, desfășurat la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Elevii Mercaș Alexandru (clasa a X-a A) și Nahoi Iustin (clasa a XI-a A), coordonați de părintele director Chichioacă Petru-Georgel și de profesorul Vasile Postolachi, au participat activ la lucrările simpozionului, prezentând referate dedicate personalităților duhovnicești ale județului Botoșani, evidențiate ca modele de credință, cultură și vocație pentru seminariștii de astăzi.
Însoțiți de profesorul Vasile Postolachi, elevii dorohoieni au subliniat importanța moștenirii spirituale locale și rolul acesteia în formarea tinerilor care se pregătesc pentru slujirea Bisericii.
Aflat la cea de-a treia ediție, Simpozionul Național „Teologie și cultură” a debutat în dimineața zilei de 27 ianuarie cu Sfânta Liturghie, săvârșită în paraclisul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Tema ediției din acest an a fost „Seminariile teologice – făclii de credință și de cunoaștere”, iar la eveniment au participat elevi de la mai multe seminarii și licee teologice din țară.
Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Zilelor Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare”, oferind un prilej de dialog, comuniune și schimb de experiență între tinerii seminariști.
Reprezentanții Seminarului din Dorohoi au adresat mulțumiri părintelui director Constantin Simiraș și comitetului de organizare pentru primirea caldă și pentru organizarea acestui eveniment de înaltă ținută teologică și culturală.













