A. GREȘIT ÎN CREDINȚA POPULARĂ
Să nu sădești duminica plante, că se usucă.
Duminica nu se taie pasăre nici altfel de dobitoc, că pe urmă nu-ți merge bine în acele dobitoace, fiind în același timp și un mare păcat.
Se crede că dacă coase o femeie grea duminica, copilul ce-l va naște va fi cu limba cusută (legată).
Dacă cioplești duminica, pe lumea cealaltă îți vor arde așchiile pe piept.
Nu e bine să împletești duminica, că te tai.
B. CORECT ÎN ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ
Credinciosul creştin, prin tot ceea ce face, în mod normal, încearcă să păstreze comuniunea cu Hristos şi Sfinţii Săi. Astfel că, pe lângă sărbătorile importante din decursul unui an sau prăznuirea unor sfinţi cu ţinere mai mare, precum şi amintirea unor sfinţi, au fost rânduite ca ţinere zilnică, anumite evenimente sau anumiţi sfinţi în cursul săptămânii obişnuite. Această rânduială de cinstire zilnică şi săptămânală actualizează întreaga operă de mântuire a omului, alături de sfinţii care au avut un rol deosebit în viaţa omului. Deci, fiecare zi din săptămână aşază înaintea omului, chiar prin rugăciunea de fiecare zi, o nouă etapă de actualizare şi împrospătare a credinţei mântuitoare. Astfel că ziua de duminică este considerată de Biserică sărbătoarea săptămânală în care prăznuim Învierea Mântuitorului Hristos ca zi a răscumpărării noastre din robia morţii şi a păcatului; Învierea fiind evenimentul care ţine şi determină orice alt lucru din viaţa omului şi întregul cosmos. Cu siguranţă, prima zi de sărbătoare a fost Duminica, sărbătoare închinată Învierii Domnului, practicată de sfinţii apostoli şi creştinii din primul veac după Hristos, aşa cum s-a petrecut în ziua Cinzecimii, când, la predica Sfântului Apostol Petru, au crezut şi s-au botezat trei mii de suflete. Toţi aceştia stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciune. Odată cu Învierea Domnului, în prima zi a săptămânii, creştinii (adică cei care au crezut şi cred şi azi că Hristos a înviat din morţi şi El este Dumnezeul şi Mântuitorul nostru) au abandonat ţinerea sâmbetei (şabatul) şi au început să ţină ca zi de odihnă exclusiv duminica. Duminica este ziua Domnului, ziua întâi a săptămânii sau a opta, adică cea după sâmbătă, ca a opta este ziua de odihnă a creştinilor. Sfântul Duh s-a pogorat Duminica, Apostolii au serbat Duminica. Duminica nici nu se postește in zilele de câşlegi, iar în timpul posturilor, în duminici se face o uşurare a postului. Sâmbăta are întâietatea faţă de celelalte zile ale săptămânii în amintirea creaţiunii naturii, dar nu se serbează; însă duminica se serbează în amintirea răscumpărării omului, ca o creaţiune nouă, mai cinstită decât materia sâmbetei. De aceea, şi slujba bisericească şi obligaţiile fiecărui creştin, de a se ruga şi a lăuda pe Dumnezeu este mai mare decât orice altă activitate dedicată altui lucru sau altei persoane.