marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Sfânta Mavra, isihasta din inima Ceahlăului – interviu cu Stareța Mănăstirii Durău, Maica Raisia Lungu

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
01/05/2026
in Editorial
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Despre Cuvioasa Mavra de la Pion nu s-au cunoscut multe lucruri. S-a păstrat de către surorile și maicile din jurul ei, care au aflat unele dintre nevoințele ei, o tăcere ca în jurul unei taine de mare evlavie. Așa se face că numele acestei minunate călugărițe din sihăstria de sub Panaghia Ceahlăului a rămas aproape necunoscut urmașilor?, scrie doxologia.ro.

Maică Stareță, în acest an, Moldova a primit șase noi ocrotitoare, printre care și pe Sfânta Mavra. Ce înseamnă pentru obștea de la Durău și pentru întreaga zonă a Neamțului acest act de recunoaștere oficială a unei sfințenii care, de fapt, trăia în evlavia populară de secole

Alte articole

Întreită aniversare a Bisericii „Sf. Nicolae” din Dorohoi

Biserica „Sfântul Nicolae” din Dorohoi, trei aniversări de referință: 531 de ani de la sfințire, 501 ani de la realizarea picturii și 231 de ani de la refacerea catapetesmei

19/10/2026
Pelerinajul de la Iași, între credință și singurătate: „Oamenii Îl caută pe Dumnezeu, dar nu se mai caută unii pe alții”

Pelerinajul de la Iași, între credință și singurătate: „Oamenii Îl caută pe Dumnezeu, dar nu se mai caută unii pe alții”

13/10/2026

Este, într-adevăr o mare binecuvântare și o bucurie sufletească și duhovnicească acest eveniment important al canonizării celor 16 Sfinte în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Între sfinții români pentru care se aștepta canonizarea se numără și Cuvioasa Mavra din Muntele Pionului sau Ceahlău, care a trăit și s-a nevoit în perioada paisiană, o perioadă înfloritoare a vieții de nevoință monahală și rugăciune. Aceasta a viețuit pe la sfârșitul veacului al XVII-lea, fiind originară dintr-un sat de pe Valea Bistriței, nu departe de Ceahlău.

Cuvioasa Mavra sau „Sfânta de la Ceahlău”, știută de sătenii de la poalele muntelui  ca „Maica cea cu căprioara”, s-a alăturat nenumăratelor femei ostenitoare din neamul nostru, făcând cinste cinului călugăresc.

Despre viețuirea pilduitoare și plină de virtuți a Sfintei Cuvioase Mavra a rămas puternic înrădăcinată în conștiința Bisericii lui Hristos din binecuvântata Moldovă, atât prin viu grai, cât și fixată în scris în mai multe cărți despre istoria monahismului moldav sau de spiritualitate românească. De asemenea, putem vedea cum chipul ei strălucește între sfinții pictați în biserica Schitului Vovidenia de la Mănăstirea Neamț și pe pereții clopotniței de la intrarea în incinta Mănăstirii Durău (1935-1937).

Sfintei Mavra i-a fost recunoscută sfințenia de către înaintași, îndeosebi de cei din preajma muntelui Ceahlău, dar și de noi, cei de astăzi. Ea a fost pomenită constant în rugăciuni și la otpustul Sfintelor Slujbe de către preoții nemțeni, unii chiar întrebând: „când e ziua Sfintei?”. Iar acum, în urma hotărârii Sfântului Sinod de a fi canonizată și a trecerii în calendar, avem bucuria că are o zi oficială de pomenire.

Noi, care viețuim în locul în care Sfânta s-a nevoit, ne rugăm cu încredere că ne ascultă cererile, ne ajută să călătorim pe calea acestei vieți trecătoare și mijlocește înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea sufletelor noastre.

Când ne rugăm unui sfânt – mucenic, nevoitor, propovăduitor sau pustnic, cum a fost și Sfânta Cuvioasă Mavra care s-a nevoit în împrejurimile muntelui Ceahlău – noi ne rugăm cu aceeași evlavie, cum ne rugăm la oricare alt sfânt, indiferent de țară și de neam. Această unitate a sfinților o găsim foarte bine oglindită în calendarele noastre creștin-ortodoxe. În ele sunt trecute cele 12 Praznice Împărătești, în frunte cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, praznicele în cinstea Maicii Domnului și, apoi, toți sfinții. 

Viața Sfintei Mavra a început sub ocrotirea Maicii Domnului, purtându-i numele de botez. Cum credeți că a influențat peisajul Ceahlăului și educația primită în familie dorința ei de a alege „cununa fecioriei” la doar 20 de ani?

Tinutul Neamțul a fost binecuvântat cu multe mănăstiri, schituri și așezări sihăstrești, astfel că localnicii, prin firescul vieții de zi cu zi în preajma acestora, erau și sunt și în prezent insuflați și inspirați de viața lor râvnitoare. 

Astfel și Sfânta Mavra, fiind originară dintr-un sat de pe Valea Bistriței, s-a născut și a crescut într-o familie evlavioasă, cunoscând frumusețea Ortodoxiei încă din fragedă copilărie. Părinții ei au fost oameni de bun neam și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, care au crescut-o în credință și dragoste față de Dumnezeu, îndemnând-o la rugăciune, postire și săvârșirea faptelor bune. Purtând numele Născătoarei de Dumnezeu, aceasta avea o mare dragoste și râvnă către Împărăteasa cerului, încât la vârsta tinereții i-a făgăduit Prea­sfintei Fecioare că își va păstra curăția trupului toată viața, dorind să poarte cununa fecioriei. Această dorință a îndrumat-o spre viața monahală.

Sfânta Mavra nu a mers direct în peșteră, ci a trecut prin „școala” Schitului Silvestru. Cât de importantă este această etapă a ascultării sub îndrumarea unei starețe înainte de a primi schima mare și de a se retrage în „Poiana Maicilor”?

Toți Părinții Bisericii, în mod special cei care au trăit retrași o perioadă din viață, povățuiesc că este nevoie de o perioadă de ucenicie, de pregătire, de încercare, de sfătuire și, abia apoi, de retragere. În pustnicie se merge doar cu binecuvântarea unui părinte duhovnicesc care cunoaște așezarea sufletească a ucenicului. Nu toți monahii pot petrece în singurătate. Este nevoie de multă trezvie și smerenie.

Vedeti dumneavoastră, așa cum în orice meserie sau în armată, de exemplu, este nevoie întâi de o perioadă de exercițiu până la deprinderea activității, și în viața monahală, până să ajungi la maturitate\ duhovnicească, este nevoie de o perioadă de ucenicie, cum ne învață și ne povățuiesc Sfinții Părinți.

Așa observăm cum tânăra Maria a întâlnit o cuvioasă călugă­riță pustnică ce a sfătuit-o să meargă întâi la Schitul lui Silvestru. Acolo a rămas o vreme, deprinzând rânduielile cinului îngeresc, iar ulterior a primit binecuvântare pentru a se nevoi într-un loc mai retras al muntelui, cu îndelungi postiri și cu privegheri necontenite.

Se spune că Sfânta își construise singură o chilie din lemn și pământ și că dormea adesea pe un scaun. În contextul confortului de astăzi, cum ne putem raporta la o asemenea asceză? Ce „hrănea” sufletul Sfintei Mavra în acele ierni cumplite de pe Ceahlău?

Citim în slujba călugăriei și suntem încredințați că Dumnezeu poartă de grijă celor care își jertfesc viața pentru a-I sluji. Mai degrabă va uita mama pe fiii săi, decât te voi uita Eu pe tine. Sunt și în zilele noastre monahi și monahii care duc o viață retrasă, dar țin legătura cu duhovnicii din mănăstiri și sunt ajutați cu hrană și o sursă de încălzire în anotimpul rece. Însă nu putem compara posibilitățile de trai din zilele noastre cu cele din perioada când a viețuit Sfânta Mavra.

Simplitatea dăruiește multă odihnă sufletească. Bucuria și harul primite de la Dumnezeu sunt o taină pe care nu oricine o înțelege. Părintele Teofil Pârâian spunea că „Taina rămâne taină”.Sfântul Părinte Cleopa povestea că, în perioada pustniciei, un singur pădurar îl cerceta și îi aducea cartofi pe care îi chivernisea cu grijă, uneori mâncând doar unul pe zi.

Despre Cuvioasa Mavra de la Pion nu s-au cunoscut multe lucruri. S-a păstrat de către surorile și maicile din jurul ei, care au aflat unele dintre nevoințele ei, o tăcere ca în jurul unei taine de mare evlavie. Așa se face că numele acestei minunate călugărițe din sihăstria de sub Panaghia Ceahlăului a rămas aproape necunoscut urmașilor. Dar Dumnezeu a rânduit să fie însemnate în câteva cărți vechi o parte dintre faptele petrecerii sale pământești.

Se spune că Sfânta Mavra umbla în haine simple, de călugăriță de munte, se purta cu smerenie și modestie, le răbda pe toate cu bucurie și știa Psaltirea pe de rost. De asemenea, avea darul vindecării prin puterea rugăciunii.

Este impresionantă relatarea despre căprioara care i-a fost tovarăș de drum spre mănăstire. Putem vedea în această îmblânzire a firii sălbatice o întoarcere la starea paradisiacă a omului?

Arhimandritul Teodor Varahil Moraru relata, bazându-se pe mărturiile preotului Simion Ungureanu de la Secu-Buhalnița, că Sfânta Mavra era plină de bunătate și dăruire. Fiind o fire blajină și iubitoare a frumuseților creației lui Dumnezeu, care o înconjurau la tot pasul, îndrăgea mult păsările cerului și animalele pădurii, hrănindu-le în timpul iernilor grele, cu ger aspru și zăpadă multă. Acestea îi simțeau blândețea și o întâmpinau cu prietenie. O căprioară s-a atașat de Sfântă atât de mult, încât o urma peste tot, de unde și numele de „Maica cea cu căprioara”, așa cum o vedem pictată pe peretele clopotniței de la Durău.

Deși căuta singurătatea, ucenicele au găsit-o. Cum a reușit ea să îmbine dorința de tăcere cu responsabilitatea de a fi mamă duhovnicească pentru cele care au format ulterior comunitatea din Poiana Maicilor?

După cum scrie și în Tropar, Sfânta, fiind luminată de harul Prasfântului Duh, s-a arătat ca o lumină în sfeșnic, strălucind cu multimea de virtuți și darul povățuirii. După ani de isihie, Cuvioasa a început să fie căutată de călugărițe care doreau să primească îndrumare, să o asculte și să ia cuvinte de folos. Îi primea pe toți cei care ajungeau la ea și îi cereau binecuvântare și sfat.

Dumnezeu dă înțelepciune și putere aleșilor Săi, îi umple de har pe cei smeriți și îi ajută să-și mențină pacea inimii, având totodată responsabilitatea de a veghea sufletele încredințate spre povățuire. Iar noi ascultând îndemnul Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei (13, 7-16), să ne aducem aminte de înaintașii noștri, de Sfinții nostri, care ne-au grăit cuvântul lui Dmnezeu, de a-I aduce pururea jertfă de laudă, adica roada buzelor ce proslăvesc numele Lui. Și să privim cu luare aminte cum și-au încheiat viața și să le urmăm credința!

Sursa: doxologia.ro

Tags: Sfânta Cuvioasă Mavra
Articolul anterior

Recepția lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Arbore și al bisericii de lemn din Colacu

Articolul următor

Întâlnirile anuale ale tinerilor din Arhiepiscopia Iașilor ajung la a zecea ediție

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Întreită aniversare a Bisericii „Sf. Nicolae” din Dorohoi

Biserica „Sfântul Nicolae” din Dorohoi, trei aniversări de referință: 531 de ani de la sfințire, 501 ani de la realizarea picturii și 231 de ani de la refacerea catapetesmei

de editor-dariusdamian
19/10/2026
0

Monument reprezentativ al patrimoniului istoric și spiritual al Moldovei, Biserica „Sfântul Nicolae” din Dorohoi marchează trei momente importante din istoria...

Pelerinajul de la Iași, între credință și singurătate: „Oamenii Îl caută pe Dumnezeu, dar nu se mai caută unii pe alții”

Pelerinajul de la Iași, între credință și singurătate: „Oamenii Îl caută pe Dumnezeu, dar nu se mai caută unii pe alții”

de editor-dariusdamian
13/10/2026
0

Pelerinajul de la Iași, unul dintre cele mai importante evenimente religioase din România, rămâne o mărturie a credinței și a...

(Video) #PodcastdeHram: 7 critici și prejudecăți despre Sfânta Parascheva și pelerinii ei, lămurite de Arhim. Hrisostom Ciuciu

(Video) #PodcastdeHram: 7 critici și prejudecăți despre Sfânta Parascheva și pelerinii ei, lămurite de Arhim. Hrisostom Ciuciu

de editor-dariusdamian
10/10/2026
0

De ce ne închinăm la sfintele moaște? De ce stau pelerinii ore întregi la rând? Unde se termină credința și...

Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Închinare la Sfintele Moaște

Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Închinare la Sfintele Moaște

de editor-dariusdamian
09/10/2026
0

În fiecare an, apropierea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva aduce la Iași numeroși pelerini veniți din toate colțurile țării, dar și...

Articolul următor
Întâlnirile anuale ale tinerilor din Arhiepiscopia Iașilor ajung la a zecea ediție

Întâlnirile anuale ale tinerilor din Arhiepiscopia Iașilor ajung la a zecea ediție

ARTICOLE RECOMANDATE

Slujire arhierească la Bașeu, Hudești. Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va sfinți casa parohială

Slujire arhierească la Bașeu, Hudești. Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va sfinți casa parohială

1 an ago
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului

6 luni ago
Sărbătoarea Nașterii Domnului a adunat sute de credincioși la Catedrala Mitropolitană din Iași

Sărbătoarea Nașterii Domnului a adunat sute de credincioși la Catedrala Mitropolitană din Iași

2 ani ago
Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, la cea de-a XI-a ediție

Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, la cea de-a XI-a ediție

2 săptămâni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței