Potrivit tradiției Bisericii noastre, Sfântul și Marele Mir este un amestec alcătuit din ulei de măsline, balsamuri, rășini, esențe și alte mirodenii – fiert de-a lungul mai multor zile din Săptămâna Pătimirilor Domnului, după o rânduială aparte., scrie doxologia.ro.
Până în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, sfințirea Marelui Mir era considerată un privilegiu special al Patriarhului Ecumenic, care îl oferea, după sfințire, și celorlalte Biserici. Mai apoi, toate patriarhiile au început să-și sfințească singure Marele Mir, ca semn al autocefaliei.
Datorită bunelor relații diplomatice pe care domnitorii români le-au avut de-a lungul timpului cu Întâistătătorii celorlalte Biserici, s-a reușit ca sfințirea Sfântului Mir să se facă pe teritoriul țării noastre de către patriarhii de Ierusalim (la Iași, în 1643), Constantinopol (la Târgoviște, în 1513) Alexandria și Antiohia, împreună cu episcopii români. În anul 1885, prin Tomosul Sinodal dat de Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului, Bisericii Ortodoxe Române îi este recunoscută autocefalia și, odată cu ea, dreptul de a sfinți Marele Mir.
Până astăzi, Mirul este sfinţit într-o solemnitate deosebită în Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Patimi, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, de către Întâistătătorul Bisericii, alături de membrii Sfântului Sinod, după citirea a patru rugăciuni în care sunt enumerate concis darurile pe care le împărtășește Taina Sfântului Mir. Fără Patriarh, Taina Mirungerii nu s-ar putea săvârşi. După sfințire, Mirul este împărţit mai întâi episcopiilor, apoi tuturor parohiilor din ţară şi din străinătate, aflate sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române. El este trasportat în vase speciale confecționate din inox argintat, fiecare a cate 5 litri.
Acest Mir nu este folosit decât în trei împrejurări: la săvârşirea Tainei Mirungerii, conform tipicului, adică imediat după săvârşirea Tainei Botezului şi la primirea celor de alte confesiuni la Ortodoxie, dacă aceştia au primit Botezul sau dacă un creștin ortodox revine la Ortodoxie, după ce trecuse la o altă confesiune, la sfinţirea sau resfinţirea unei biserici şi la sfinţirea antimiselor dăruite de către ierarhii eparhioți tuturor parohiilor şi mănăstirilor. Exceptând aceste trei slujbe, preoților nu le este permis să folosească Sfântul Mir.
Ultima sfințire a Sfântului și Marelui Mir în cadrul Patriarhiei Române a fost săvârșită în anul 2010, „pentru a sublinia şi comemora printr-un moment sacramental solemn şi expresiv, împlinirea celor 125 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii noastre şi 85 de ani de la proclamarea Patriarhatului”, după cum se arată în Tomosul de Sfințire. Astfel, după ce s-a calculat rețeta necesară, au fost aduse mai multe mirodenii din Grecia și Ierusalim, diversitatea acestora simbolizând darurile Sfântului Duh.
Important de menționat este și faptul că nu trebuie să confundăm Sfântul și Marele Mir cu celelalte uleiuri utilizate în practica liturgică a Bisericii, şi anume: untdelemnul pentru candele, uleiul care se sfinţeşte la Taina Sfântului Maslu (prin care se transmite lucrarea tămăduitoare a Duhului lui Dumnezeu), uleiul binecuvântat la slujba Litiei (ca ofrandă adusă de credincioși din darul pământului), „untdelemnul bucuriei” (pe care îl folosește preotul la Taina Sfântului Botez, pentru a unge pruncul) sau feluritele esenţe combinate cu untdelemn și ambalate în acele sticluțe pe care mulți credincioși le achiziționează din pelerinaje sau de la diferite magazine.
Este greu să credem că, în locurile în care sunt îmbuteliate astfel de esențe, se află mereu câte un preot care citește rugăciuni de binecuvântare. În această situație, recomandat ar fi să le îmbunătățim, adăugând untdelemn sfințit în cadrul slujbelor amintite mai sus. Folosit astfel, mirul va semăna în întreaga noastră ființă lucrarea Harului Sfântului Duh, spre tămăduire trupească și sufletească.
