Peste 130 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Botoșani au participat, astăzi, la o activitate de educare și informare preventivă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani , în cadrul programului național „Școala Altfel”.
Scopul acțiunii a fost de a-i familiariza pe elevi cu regulile de comportare în diferite situații de urgență, precum și de a le forma deprinderi practice care să le permită o reacție corectă în caz de incendiu sau alte evenimente nedorite.
Întâlnirea dintre pompieri și elevi a debutat cu o simulare de evacuare în caz de incendiu, desfășurată cu participarea întregului personal al școlii. Exercițiu a urmărit verificarea modului de reacție al elevilor și cadrelor didactice.
Pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire le-au explicat copiilor principalele cauze care pot duce la izbucnirea incendiilor, modul corect de utilizare a surselor de foc, dar și cum trebuie să acționeze în momentul în care observă un început de incendiu.
De asemenea, elevii au aflat informații utile despre apelarea corectă a numărului unic de urgență 112 și au primit sfaturi despre cum trebuie să procedeze în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:
– anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți și păstrați-vă calmul;
– părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
– urmați căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceți spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viața este mai importantă!
– când ați ajuns în curte, îndreptați-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezența;
– așteptați intervenția pompierilor.
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:
– anunțe imediat părinții sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau să sune la 112 dacă sunt singuri;
– își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
– nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
– dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;
– să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animale sau jucăriile preferate.















